News Flash:

Culmea culmilor: Tatal denaturat poate scapa de puscarie

25 Ianuarie 2001
773 Vizualizari | 0 Comentarii
•Procurorii nu au stiut ce sa faca cu Vasile Prisecaru •Legea este atat de prost facuta incat politistii au fost nevoiti sa dovedeasca faptul ca tratamentele primite de copilul de zece ani i-au pus psihicul in pericol

Acum cateva zile, un copil in varsta de numai zece ani, Lucian Prisecaru, a fost batut cu cruzime de catre tatal sau pentru ca a pierdut 50.000 de lei, bani cu care baietelul trebuia sa cumpere bautura. Copilul a fost internat in stare foarte grava la Spitalul de Copii "Sf.Maria", cu contuzie la nivelul membrelor superioare si inferioare, fractura mana stanga si puternic dezechilibrat psihic. Lucian Prisecaru locuieste in satul Hodora, din comuna Cotnari. Provine dintr-o familie cu opt membri, sotii Prisecaru avand sase copii.
Vineri seara, tatal copilului, Vasile Prisecaru (34 de ani), i-a dat lui Lucian 50.000 de lei pentru a merge la un vecin sa cumpere vin. Pe drum, copilul, neatent, a pierdut banii. Cand a ajuns acasa fara vin, furia tatalui nu a mai cunoscut limite, luandu-l pe copil la bataie cu un facalet. Aflat sub influenta bauturilor alcoolice, Vasile Prisecaru i-a tras cu facaletul peste corp pana ce copilul a lesinat. Mama baiatului nu a putut interveni, pentru ca si ea este frecvent batuta de sot si ii era frica. Tatal sadic a considerat ca Lucian nu a luat destula bataie si, a doua zi, a luat-o de la capat cu corectia. Lacrimile si tipetele de durere ale baiatului nu l-au impresionat cu nimic ba, mai mult, l-au intaratat. A lovit corpul copilului pana l-a invinetit tot. De parca nici asa nu era de ajuns, Vasile, dezlantuit, a luat o lama si i-a facut mai multe taieturi pe bratul drept. La un moment dat, Lucian a reusit sa scape din mainile fiarei si a iesit in curte. Nu a putut alerga prea mult; a fost prins de tata si adus inapoi in casa. Ceilalti copii ai familiei Prisecaru, impreuna cu mama lor, au asistat ingroziti la acest masacru. Nemaisuportand chinurile groaznice la care era supus fiul ei, mama a plecat la Politie pentru a-l reclama pe sot. Copilul a fost scapat din mainile bestiei de cadrele sanitare ale serviciului de Ambulanta Iasi, care fusesera solicitate de Politie. In timp ce mama era la postul de Politie, copilul mai fusese lovit de tata cu un topor si muscat de nas.
Cu toate aceste fapte comise si cu pericolul de a recidiva in astfel de actiuni de-a dreptul sadice, Vasile Prisecaru poate scapa basma curata. Desi ar putea fi acuzat de "rele tratamente aplicate minorului", procurorii nu au stiut ieri ce sa faca datorita legii care este foarte prost conceputa. "Anchetatorii trebuie sa duca la Parchetul Hirlau, la cererea procurorilor, documente din care sa rezulte daca tratamentele aplicate de tata copilului i-au periclitat dezvoltarea fizica si psihica. De aceea, ieri a fost nevoie de parerea unui psihiatru. Este greu de conceput asa ceva, dar asa este legea. Numai pentru vindecarea propriu-zisa a ranilor de pe corp este nevoie de 35-40 de zile de ingrijiri medicale", am aflat din surse ale IPJ Iasi.
Daca va fi incadrat la vatamare corporala grava, Vasile Prisecaru poate scapa pentru ca, in cazul unei asemenea infractiuni, partile se pot impaca. Aseara, nu se stia daca procurorii au emis sau nu mandat de arestare pe numele tatalui sadic.
Iulian MOFTEESCU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1319 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019263 (s)

loading...