Actualitate

Cultură de canabis supravegheată cu drona, descoperită în Satu Mare

Publicat: 13 aug. 2022
_____ Vizualizări 1 Comentariu
Cultură de canabis supravegheată cu drona descoperită în Satu Mare
Cultură de canabis supravegheată cu drona, descoperită în Satu Mare

Cultură de canabis, supravegheată cu drona. Asta au descoperit procurorii DIICOT, la o percheziție, în Satu Mare. Anchetatorii au mai găsit 15 kilograme de droguri pe care suspecții le creșteau în propria curte. Drona o foloseau ca să verifice stadiul culturii sau să vadă dacă sunt oameni în preajmă.

Polițiștii și procurorii DIICOT Satu Mare au făcut trei percheziții domiciliare, una în localitatea Bolda și două în municipiul Satu Mare, la trei persoane, cu vârste de 58, 34, respectiv 32 de ani, bănuite de trafic de droguri de risc și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

În urma perchezițiilor, a fost descoperită o cultură outdoor, compusă din 11 plante în diferite stadii de dezvoltare, aproximativ 15 kilograme de masă verde și au fost confiscate 800 de grame de muguri de cannabis, 7 telefoane mobile, 2 grindere, un cântar de precizie, o carabină de vânătoare, 13 cartușe și o dronă performantă, destinată supravegherii culturii.

Cele trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore, iar ulterior față de două dintre ele, de 32 și 34 de ani, a fost luată măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile, iar față de cea de-a treia, de 58 de ani, măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Comentarii
Adauga un comentariu