News Flash:

Cum a scapat un CRIMINAL de ANI GREI de INCHISOARE dupa ce si-a omorat nevasta! Motivarea SOCANTA a judecatorilor: "Nu gatea bine"

21 Aprilie 2017
782 Vizualizari | 1 Comentarii
Un barbat din Alba a primit o pedeapsa de patru ani si patru luni de inchisoare pentru ca si-a ucis sotia, instanta retinand in favoarea inculpatului frustrarea si furia acumulate "cu o persoana care, dincolo de faptul ca era o mare consumatoare de alcool, nu se ocupa de treburile gospodaresti”.
Aurel Ruginosu, un barbat de 59 de ani din satul Reciu, comuna Garbova, judetul Alba, si-a omorat sotia in bataie la mijlocul lunii octombrie 2016. Potrivit procurorilor, ”pe fondul unui conflict spontan”, inculpatul i-a aplicat victimei, in curte si in casa, mai multe lovituri cu obiecte contondente, cauzandu-i hemoragii interne si externe consecutiv, care au dus la deces.
Conflictul a izbucnit intr-o dupa-masa dupa ce inculpatul s-a intors de la serviciu si a constatat ca sotia sa, care consuma in mod excesiv alcool, neglijand activitatile gospodaresti, nu preparase nimic de mancare, potrivit motivarii Tribunalului Alba.
Unul dintre politistii care a efectuat cercetarea penala a povestit, la vremea respectiva, ca barbatul ”a batut-o zdravan cu pumnii in curte”, fapt confirmat si de vecinii care au auzit-o urland, iar dupa ce a vazut ”ca nu mai poate sta in picioare”, a dus-o ”in pat si acolo a lovit-o cu carligul de la soba”. Acesta a plecat apoi in alta camera, iar noaptea, in urma loviturilor puternice peste fata, abdomen, spate, maini si picioare, femeia a decedat.
Barbatul a observat ca si-a omorat nevasta abia a doua zi dimineata si l-a sunat imediat pe unul dintre copiii lor caruia i-a spus ca maica-sa a murit si trebuie sa-i cumpere sicriu, lucru pe care l-au si facut. Infractiunea a fost descoperita dupa ce medicul legist, care a banuit ca ceva nu este in regula, a refuzat sa-i elibereze certificat de deces si a sunat la Politie.
Pentru aceasta fapta inculpatul a fost condamnat de Tribunalul Alba la pedeapsa de patru ani, patru luni si 20 de zile de inchisoare, durata din care se va scadea cele sase luni pe care le-a petrecut in arest. Aceasta sentinta a fost data cu toate ca infractiunea de omor prevazuta de articolul 188 Cod penal se pedepseste cu inchisoarea de la 10 la 20 de ani, iar potrivit articolului 199 aliniat 1, daca faptele prevazute in art. 188 sunt savarsite asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevazute de lege se majoreaza cu o patrime.
Motivarea instantei arata insa si cum a scapat barbatul doar cu atat si care au fost circumstante atenuante luate in considerare de judecatori. ”Elementul declansator al actiunii sale a fost frustrarea si furia inculpatului acumulate de-a lungul casniciei cu o persoana care, dincolo de faptul ca era o mare consumatoare de alcool, nu se ocupa de treburile gospodaresti”. Mai mult, potrivit motivarii, fapta nu arata neaparat ca ucigasul nu respecta dreptul la viata.
”De asemenea instanta va retine in favoarea inculpatului circumstanta atenuanta prevazuta de art. 75 alin. (2) lit. b) C.pen. cu referire la imprejurarile in care inculpatul a comis fapta, respectiv la faptul ca elementul declansator al actiunii sale a fost frustrarea si furia inculpatului acumulate de-a lungul casniciei cu o persoana care, dincolo de faptul ca era o mare consumatoare de alcool, nu se ocupa de treburile gospodaresti. Departe de a oferi o scuza inculpatului pentru comportamentul sau, instanta apreciaza ca fapta acestuia nu-l caracterizeaza pe inculpat ca pe o persoana lipsita de respect pentru valoarea suprema in ierarhia drepturilor omului, care este dreptul la viata. Potrivit art. 76 pedeapsa va fi redusa cu o treime. Totodata, instanta va face aplicarea art. 396 alin. (10) C.pr.pen. si va mai reduce cu o treime pedeapsa stabilita”, se arata in motivare.
In fata judecatorilor, Aurel Ruginosu, avand ultimul cuvant, a spus ca ”a avut viata grea, sotia consuma bauturi alcoolice, trebuia sa isi faca singur de mancare”, iar fapta sa nu a fost cu intentie si o regreta.
Avocatul a cerut judecatorilor sa tina cont de ”atitudinea sincera a inculpatului”, atat in cursul urmarii penale cat si in fata instantei de judecata, acesta recunoscand fapta, fiind ”un om integru” si ”doar acel exces de furie l-a adus in aceasta situatie”.
In fata instantei a contat si declaratia unuia dintre copiii cuplului care a afirmat ca ”asa ceva nu s-a mai intamplat niciodata”, parintii sai ”avand doar certuri spontane”, iar ”mama consuma alcool”.
In stabilirea pedepsei neobisnuit de blande pentru o astfel de fapta magistratii au tinut cont de caracterizarile primite de inculpat de la apropiati si cunoscuti, dar si de faptul ca barbatul avea serviciu, nu mai facuse fapte antisociale, iar cei doi copii ai sai i-au luat partea si au refuzat sa se constituie parti civile in cauza.
Decizia Tribunalului Alba nu este definitiva, a fost atacata cu apel, cererea urmand sa fie solutionata de Curtea de Apel Alba Iulia in luna mai.

sursa: Mediafax 
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

hemoragii interne alcool
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

who  | #600718
Ardealu-i fruncea !
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1818 (s) | 22 queries | Mysql time :0.050334 (s)