Cancan

Cum arăta Crina Matei în tinereţe! Imagini fabuloase cu actriţa în urmă cu zeci de ani

Publicat: 22 ian. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Cum arăta Crina Matei în tinereţe Imagini fabuloase cu actriţa în urmă cu zeci de ani
Recent, Crina Matei a postat pe o reţea de socializare o fotografie de colecţie, la prima ei proba de film, ea având la acea vreme 14 ani

Chiar dacă acum este cunoscută în toată ţara, puţină lume ştie cum arăta Crina Matei în tinereţe. Recent, actriţa a postat pe o reţea de socializare o fotografie de colecţie, la prima ei proba de film, ea având la acea vreme 14 ani. Fanii au fost uimiţi, postarea primind numeroase aprecieri din partea internauţilor.

Crina Matei este o cunoscută actriţă de la noi, care s-a făcut remarcată şi pe piaţa muzicală, lansând câteva piese, şi un album alături de muzicianul Marius Mihalache. Crina a demonstrat că este foarte talentată şi că se descurcă foarte bine şi în actorie şi în muzică, fiind foarte apreciată de public.

Cum arăta Crina Matei în tinereţe

Crina Matei şi-a surprins fanii de pe reţelele de socializare cu o fotografie de arhivă. În imaginea respectivă, cunoscuta actriţă avea doar 14 ani şi se afla la prima sa proba de film. Vedeta şi-a impresionat fanii cu imaginea respectivă, postarea primind numeroase aprecieri din partea internauţilor. la vremea respectivă, Crina Matei era o adolescentă superbă, cu un chip de păpuşă, privire caldă şi zâmbet cuceritor.

”Prima mea proba de film. La 14 ani ?”, a notat Crina Matei în dreptul fotografiei de arhivă.

Ce spunea Crina Matei despre debutul său

Crina Matei a debutat în cinematografie în anul 1987. Artistă a jucat într-un serial de televiziune.

„M-am dus la un casting după ce se anunţase că se cauta fete şi băieţi între 14 şi 19 ani pentru un serial de televiziune. Era vorba despre „Călătorie de neuitat”, în regia lui Geo Saizescu, şi era proba pentru roluri principale. Am zis monologul lui Toma Caragiu, „Toma şi baletul’. M-a luat în distribuţie, nu în rolul principal, ci într-unul secundar. A chemat-o domnul Saizescu pe mama, pentru că eram minoră şi contractul trebuia semnat de ea. Când am văzut contract de 7.000 de lei am zis că am cucerit Pământul”, declară Crina Matei într-un interviu, potrivit revistei Viva.

Crina Matei, despre cariera sa în televiziune

De-a lungul anilor, Crina Matei a participat şi la show-uri de televiziune care s-au bucurat de mare succes la public şi a avut parte de colaborări care i-au marcat carieră. .

Televiziunea mi-a adus şi ea multă bucurie. Şi întâlniri importante. Valoroase. Am lucrat film de televiziune cu Andrei Zinca. Dar şi divertisment de clasa cu Valeriu Lazarov. Am asistat la zile interminabile de filmare cu acest imens realizator, în platouri uriaşe, create pentru formatul Genialii, de la Antena 1. M-a chemat să prezint sau să fac scenete. Să cânt sau să interacţionez cu personalităţi incontestabile din lumea filmului, teatrului sau sportului românesc. În ediţia dedicată actriţei Stela Popescu, mi-a cerut să refac monologul acesteia de început, Bâlbâita. Ce emoţii am avut în platoul ăla imens de la Snagov! Am învăţat să-mi controlez şi să-mi valorific emoţia, să înţeleg preţul unei secunde în televiziune. Am învăţat diferenţele între o emisiune înregistrată şi riscul pe care-l ai într-una live”, a declarat Crina Matei pentru teatrulstelapopescu.ro.

”Am lucrat cu Adela Harnagea un excepţional format denumit la noi Cei mai frumoşi ani. Şi acolo am avut-o ca partener permanent pe formidabila actriţă Stela Popescu. Era de un profesionalism incredibil. Foarte caldă şi ajutătoare. Ne-am înţeles bine. Ca-ntre noi, săgetătoarele, fetiţo, aşa zicea. Nu erau uşoare zilele de filmare. Lume multă, artişti mulţi şi program diferit, echipă mare, bând live. Am fost cooptata în echipa festivalurilor de la Mamaia şi de la Callatis de către Titus Munteanu şi Gabriel Cotabiţă. Tuturor le sunt recunoscătoare pentru ce m-au lăsat să învăţ de la ei. Lista poate continua. Sunt mulţi cei care au crezut în forţa mea de a le materializa visul. Pentru asta mă înclin lor şi publicului şi le spun: MULŢUMESC!”, a completat artista.

Adauga un comentariu