Local

Cum arată maşina tânărului mort în accidentul din Sârca. Autoturismul a fost distrus complet, după ce s-a izbit de un gard din beton – FOTO

Publicat: 11 aug. 2021
mașină distrusă după un accident rutier
Din nefericire, impactul i-a fost fatal şoferului, capul fiindu-i la propriu zdrobit

În seara de marţi spre miercuri s-a produs un accident rutier mortal în judeţul Iaşi. Tânărul în vârstă de 23 de ani, Daniel P., rula cu mare viteză în localitatea Sarca. Acesta a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat într-un gard din beton.

Din nefericire, impactul i-a fost fatal şoferului, capul fiindu-i la propriu zdrobit.

Cine este tânărul care a decedat în accidentul rutier de la Sârca

Accident rutier mortal în județul Iași. Tânărul din Sârca a fost proiectat din mașină

Un autoturism, care circula cu viteză foarte mare, mergea dinspre Iași spre Târgu Frumos. La un moment dat, a ricoșat peste un gard în curtea unei case. Șoferul a fost proiectat în afara mașinii.

La fața locului a fost trimisă ambulanța C2 de la Târgu Frumos dar, din nefericire, pacientul avea leziuni incompatibile cu viața, potrivit și apelantului, care a văzut toată scena. Tânărul, în vârstă de 23 de ani, care se afla singur în mașină, a suferit un traumatism cranio-cerebral sever, cu lipsă de substanță cerebrală.

A fost identificat de familie, după hainele pe care le purta.

Poziția oficială a polițiștilor ieșeni cu privire la accidentul rutier mortal

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași au transmis faptul că tânărul din comuna Bălțați conducerea pe drumul european DE 583, neavând permis de conducere auto.

S-a deschis un dosar penal de ucidere din culpă.

„La data de 11 august ac, în jurul orei 04.00, polițiștii rutieri au fost sesizați despre un accident rutier soldat cu victime omenești, care a avut loc pe raza satului Sârca.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat faptul că un tânăr din comuna Bălțați, în timp ce ar fi condus un auto pe DE 583, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și ar fi intrat în coliziune cu un gard din beton, decedând. În urma verificărilor efectuate în bazele de date a rezultat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Șoferul se afla singur în autoturism. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.”, au transmis reprezentanții IPJ Iași.

Recomandările polițiștilor pentru conducătorii auto

Dacă porniți la drum, țineți cont de recomandările Poliției Române și respectați indicațiile polițiștilor rutieri aflați în teren.

Pentru a ajunge în siguranță la destinație, Poliția Română vă recomandă:

„Interesați-vă înainte să porniți la drum cu privire la traseul pe care urmează să-l parcurgeți.

Circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic, în special când se circulă în coloană şi țineți cont de politeţea rutieră. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule.

Conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă şi carosabil umed, se dovedesc extrem de periculoase.

Respectaţi regimul legal de viteză! Viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă unul dintre principalii factori generatori ai accidentelor rutiere în România.

Vă reamintim că, în ţara noastră, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană având o imbibaţie alcoolică în sânge de peste 0,8 g/l este considerată infracţiune. Sub această valoare, fapta constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă şi cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Pe autostrăzi, semnalizați din timp intenţia de schimbare a benzii de circulaţie, nu folosiți banda de urgență și conduceți cu atenție sporită.

Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.

Pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia şi să traverseze numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranţă. Este recomandat să evite, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă”, potrivit IPJ.





Adauga un comentariu