Cancan

Cum arată și cu ce se ocupă Miruna, fiica lui Sorin Bontea de la „Chefi la cuțite”

Publicat: 05 mart. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Cum arată și cu ce se ocupă Miruna fiica lui Sorin Bontea de la Chefi la cuțite
Miruna, fiica lui Sorin Bontea, visează să ajungă un cofetar de succes

Multă lume se întreabă cine este fiica lui Sorin Bontea, cel mai în vârstă chef din echipa îndrăgitului show culinar de la Antena 1. După cum se știe, acesta are doi copii, Miruna Bontea fiind mezina familiei. Tânăra îi calcă pe urme tatălui ei și visează să ajungă un cofetar de succes. De altfel, ea este singura din familie care se ocupă de deserturi.

Chef Sorin Bontea este o persoană foarte cunoscută și îndrăgită de telespectatorii din România. În vârstă de 51 de ani, acesta și-a câștigat rapid notorietatea fiind de altfel considerat cel mai echilibrat dintre cei trei șefi de la Antena 1. De asemenea, a dat o lovitură de imagine și prin participarea dar și câștigarea celui de-al treilea sezon al emisiunii Asia Express, împreună cu Răzvan Fodor.

Cu toate acestea, Sorin Bontea este împlinit și în plan familial, el și soția sa având doi copii – Iulian și Miruna. Dacă băiatul, care este primul născut, practică boxul și este pasionat de karting, mezina familiei este cea care i-a moștenit lui Sorin Bontea pasiunea pentru gătit.

Cine este fiica lui Sorin Bontea

Chef Sorin Bontea este un familist convins și nu ratează nicio ocazie să se laude cu cei doi copii ai săi. Totuși, el are o slăbiciune aparte față de fiica sa, care îi calcă pe urme. Miruna Bontea este născută pe 31 iulie 2002, așadar, anul trecut ea și-a serbat majoratul. Cât despre zodia fiicei lui Sorin Bontea, aceasta este sub semnul Leu.

În urmă cu trei ani, Miruna i-a făcut o surpriză de zile mari lui Sorin Bontea. Aceasta și-a făcut apariția în platoul emisiunii Chefi la cuțite, unde a participat cu un desert pregătit de ea. După cum aminteam mai sus, Miruna Bontea ar vrea să ajungă un cofetar de succes.

„Îmi place să gătesc, am moștenit acest talent de la tata. El m-a învățat să fac lava cake. Cu el am gătit de mai multe ori. Deși e mai greu să gătești un desert decât un fel principal, îmi place”, a povestit atunci Miruna Bontea.

Culmea, copiii lui Sorin Bontea sunt născuți la o zi distanță, însă în ani diferiți. Fratele Mirunei, Iulian Bontea, este născut pe 1 august, așadar și acesta este tot în zodia Leu.

Miruna Bontea face senzație pe Instagram

Fiica lui Sorin Bontea a devenit o tânără superbă, anul trecut ea împlinind 18 ani. Și ca orice tânăr de vârsta ei, Miruna Bontea este foarte activă pe rețelele de socializare, acolo unde publică frecvent fotografii cu ea în diferite ipostaze. Ea are zeci de mii de urmăritori pe pagina sa de Facebook dar și pe contul de Instagram. Astfel, tânăra face senzație cu fiecare selfie publicat pe internet și adună instant mii de reacții și numeroase comentarii de la admiratorii săi. Și privind imaginile postate de fiica lui Sorin Bontea, putem spune că Miruna arată foarte bine, iar tatăl ei are de ce să fie mândru.

Adauga un comentariu