National

Cum e traiul lui Leonard Doroftei în Canada. Sportivul a părăsit România extrem de dezamăgit

Publicat: 14 oct. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii

 

Leonard Doroftei a lăsat în urmă România și s-a mutat cu familia în Canada. El face ceea ce îi place chiar dacă este departe de locul unde s-a născut, a crescut și s-a format ca om și ca sportiv. În vara anului 2019, Doroftei a luat decizia de a-și lărgi orizonturile și a ales viața în Canada.

Ce face Leonard Doroftei în Canada
Sportivul lucrează la o sală de box din Montreal unde antrenează. Și-a găsit liniștea și face ceea ce îi place, iar faptul că are familia alături înseamnă totul. Leonard Doroftei a recunoscut că nu i-a fost ușor să părăsească țara, dar s-a văzut nevoit din cauza afacerilor eșuate și a modului în care ajunsese să se simtă.

Într-un interviu, sportivul a declarat că în România nu și-a găsit locul în ceea ce făcea și atunci și-a dat seama că trebuie să plece.

M-a durut când, la un moment dat, parcă eram considerat un cerșetor. Și n-am cerut niciodată cuiva ceva. Dar pe banii tăi să fii văzut așa, e dureros, a declarat fostul pugilist pentru Prosport.

În Canada, Leonard Doroftei face ceea ce îi place și este liniștit și împlinit. Mai nou a început să investească în imobiliare și se descurcă destul de bine.

Chiar dacă viața lui este acum în Canada, inima fostului pugilist a rămas în România. El a declarat că nu ar fi plecat niciodată din țară, dar ca să reușească să facă ceva ar fi trebuit să fie un șacal.

Când se gândește la țara în care s-a născut și a crescut, Leonard Doroftei se emoționează. Sportivul a spus că îi lipsesc mult oamenii, românii și că dacă s-ar întoarce în țara, nu ar mai pleca nicăieri.

Copiii lui Leonard Doroftei au fost cei care au vrut ca familia să se mute în Canada
Întrebat cum a fost luată decizia de mutare în Montreal, Leonard Doroftei a spus că totul s-a întâmplat în urma unei ședințe de familie. El a fost pentru Ploiești, soția a vrut în București, iar cei doi copii au ales varianta Montreal.

Gândindu-se la viitorul lor, soții Doroftei au mers pe această variantă neștiind cât timp vor sta departe de România.

Sportivul a spus că el speră totuși că șederea în Canada să nu fie altceva decât o vacanță, dând de înțeles că nu ar vrea să rămână definitiv acolo.

Adauga un comentariu