News Flash:

Cum era sa moara Ceausescu într-un accident aviatic similar, în Rusia

12 Aprilie 2010
1862 Vizualizari | 0 Comentarii
Coincidente stranii leaga catastrofa aviatica în care si-a pierdut viata presedintele Poloniei, Lech Kaczynski, de un alt incident aviatic, petrecut tot în Rusia, avandu-l ca protagonist pe fostul dictator Nicolae Ceausescu. In noiembrie 1957, o delegatie romaneasca de nivel înalt care mergea la Moscova pentru a participa la celebrarea Marii Revolutii Socialiste din Octombrie a fost victima unui accident aviatic controversat, din care Ceausescu a scapat nevatamat, scrie Romania Libera. Dupa o escala în Ucraina, la Kiev, avionul care îi transporta, printre altii, pe Grigore Preoteasa, ministrul de externe de atunci al Romaniei, si pe Ceausescu, se prabuseste la ora 17.48 a zilei de 4 noiembrie 1957, chiar langa pista de aterizare a aeroportului moscovit Vnukovo. Din 11 oameni aflati la bord, în accident au murit patru persoane, printre care si Grigore Preoteasa. Ceausescu a scapat doar cu cateva rani, conform certificatului medical. Asa cum amintea Mihai Novicov, translatorul aflat si el în avionul care s-a prabusit, în cartea "Moartea lui Grigore Preoteasa - catastrofa de pe aeroportul Vnukovo", norocul lui Ceausescu s-a dovedit a fi ghinionul lui Preoteasa. De altfel, la înmormantarea lui Preoteasa, Ceausescu a tinut sa fie printre cei care transporta sicriul fostului tovaras de partid, flancat de Leonid Brejnev, viitorul secretar general al Partidului Comunist din URSS, potrivit aceleiasi surse. Evenimentul a dat nastere multor speculatii, legate si de faptul ca din delegatie a lipsit sefului statului, Gheorghiu-Dej. Acesta s-a razgandit în ultimul moment invocand o gripa. Dej nu mai era privit cu ochi buni de rusi deoarece insistase pentru retragerea trupelor si a consilierilor de la Bucuresti. S-a spus atunci ca accidentul de la Vnukovo ar fi fost de fapt un atentat la adresa sefului P.M.R, care fusese însa avertizat din timp de serviciile secrete romanesti. Aceasta teorie nu a fost probata nici dupa jumatate de secol. Cert este ca accidentul din 1957 seamana izbitor cu cel de sambata caruia i-a cazut victima presedintele Poloniei, mai scriu jurnalistii de la Romania Libera.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1331 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014641 (s)