Culinar

Cum faci cea mai bună friptură de pui

Publicat: 04 iun. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Cum faci cea mai bună friptură de pui

Friptura de pui este una dintre cele mai comune tipuri de mâncare făcute în bucătărie. Dacă te-ai săturat însă de pieptul de pui fad, de bucăţile uscate de friptură şi vrei să încerci reţete noi, învaţa câteva secrete despre acest preparat.

Pregătirea cărnii crude de pui

1. Spală bine carnea şi apoi usuc-o cu ajutorul unor prosoape de hârtie . Unge carnea cu ulei vegetal şi tapeteaza-o cu făină. Astfel, friptura se va rumeni mai frumos.

2. Pieptul de pui nu se bate foarte tare, pentru ca fibrele să se păstreze intacte. Numai dacă reţeta cere că bucata de carne să fie subţire atunci se pune o presiune mai mare.

3. Dacă te-ai săturat de fripturile de pui moi şi fără personalitate, fă o friptură crocantă. Pentru acest lucru trebuie doar să freci carnea cu zeama de lămâie. De asemenea, sucul proaspăt al lămâii va împiedica prinderea fripturii de tava.

Tot zeama de lămâie se foloseşte la friptură atunci când aceasta trebuie să iasă suculenta şi fragedă.

4. Vinul alb este foarte potrivit pentru fripturile de pui făcute la cuptor. Carnea se stropeşte odată ce a fost aşezată în tavă, pentru o aromă deosebită.

5. Fă o marinata pentru a personaliza carnea simplă de pui. Vei obţine o friptură cu totul deosebită dacă amesteci plante aromatice cu oţet. Poţi face o compoziţie din piper, dafin etc. În cazul marinatei pentru pui, carnea nu se ţine de obicei mai mult de 24 de ore la marinat.

6. Plantele aromatice pot fi utilizate şi ca umplutura pentru carnea de pui. Rozmarinul, cimbrul, cuişoarele, dafinul, piperul boabe, menta, toate sunt potrivite pentru pui. În funcţie de reţeta, după preparare acestea se îndepărtează sau nu. Tot pentru umplutura se pot folosi untul, usturoiul sau fructele precum merele. O umplutură de muştar, unt şi cimbru pusă sub pielea puiului va face un preparat parfumat şi gustos.

Pregătirea fripturii de pui

1. Dacă alegi să faci un pui întreg, taie-l numai după ce acesta este gata şi s-a răcit.

2. Când faci pui la grătar , adauga sare numai după ce acesta este gata. Va fi condimentat atât cât trebuie, fără să rişti să usuci carnea.

3. Nu te rezuma la un simplu piept de pui prăjit în tigaie sau făcut pe grătar. Încearcă reţete cu diverse sosuri. Poţi face o friptură de pui cu un sos din ceapă, dafin, unt, bulion, pătrunjel.

Adauga un comentariu