News Flash:

Cum fura paine actualul ministru Placinta

9 Octombrie 2009
736 Vizualizari | 0 Comentarii
Sorina Placinta
Ministrul Tineretului si Sportului, Sorina Placinta, a povestit, emotionata, jurnalistilor cum, in studentie, fura paine de la cantina, mergea pe blat cu trenul sau asculta Pink Floyd, dar si despre iubirile varstei, din care a inteles ca intotdeauna va exista "un altul". "Imi amintesc ca, in anii aceia, tot ce gaseai la o alimentara insemna creveti si bulion. Luam cate un borcan de bulion si mancam. Pentru ca nu aveam buletin de Iasi (actualul ministru a terminat facultatea de textile la Iasi - n.r.), nu puteam cumpara paine, asa ca mergeam si tineam de vorba doamnele de la cantina, iar colegii nostri luau, furau paine", a povestit Placinta intr-o conferinta de presa de ieri, ocazionata de lansarea Galelor Studentesti din 2009. Placinta si-a amintit de lipsurile tineretii si vietii din caminul de studenti, povestind cum se tinea slanina intre geamurile ferestrei, teancul crescand iarna si scazand vizibil odata cu trecerea timpului, dupa Craciun, sau despre cum oala cu sarmale trimisa de mama ei de la Focsani, prin mecanicul de locomotiva, ajungea calda la camin si se termina intr-un sfert de ora. "Faceam tot felul de lucruri. Mergeam la petreceri, plecam «cu nasul», cu trenul, de la Iasi la Bucuresti doar ca sa vedem magnoliile din Cismigiu, mai chiuleam cateodata", a povestit Placinta, amintindu-si de emotiile unei intalniri inopinate cu mama ei, intr-un tren in care, teoretic, actualul ministru nu avea ce sa caute. Placinta si-a amintit cu acelasi drag si de iubirile varstei, dar si de neimplinirile in dragoste, atunci cand "aparea senzatia ca totul s-a naruit". Intrebata la ce concluzie a ajuns acum, dupa ani de zile, ministrul a raspuns, amuzat: "Am inteles ca intotdeauna va exista un altul". Sorina Placinta s-a declarat mandra de a fi fost contemporana, in perioada studentiei, cu grupul de umor "Divertis", ale carui spectacole i-au ramas in minte pentru curajul de atunci al acestora de a face glume in acele vremuri. Si-a mai amintit de muzica "la moda" in acele vremuri, dand ca exemplu piesele celor de la Pink Floyd, si a zambit atunci cand si-a amintit ca a avut o discutie asemanatoare despre amintirile din tinerete cu fiul acesteia, care chiar joi implineste 19 ani.
Placinta a prezentat, in conferinta de presa de joi, programul "Galelor Studentesti", organizate in acest an in 14 centre universitare din Romania. Potrivit datelor prezentate de ministrul Placinta, organizarea acestor festivitati a costat, in total, 100.000 de Euro, bani acoperiti din "fondurile proprii" ale ministerului. Placinta a refuzat sa comenteze calitatile manageriale ale predecesorului sau la conducerea Ministerului Tineretului si Sportului, care a platit trei sferturi din banii cu care se organizeaza 14 mici festivaluri cu zeci de spectacole pentru inchirierea unei singure scene. Totusi, ministrul a precizat ca cei responsabili cu organizarea Galelor Studentesti din acest an se pot astepta la prime pentru bunul management al fondurilor, insa in decembrie sau ianuarie.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1379 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020252 (s)

loading...