Sanatate

Cum îți dai seama că ai deficit de vitamina D: Iată la ce simptome să fii atent

Publicat: 22 oct. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Cum îți dai seama că ai deficit de vitamina D Iată la ce simptome să fii atent
Vitamina D este construită dintr-o grupă de vitamine liposolubile, care au o structură asemănătoare. Aceasta se dizolvă în grăsimi și se fixează în țesutul adipos.

Cum știi că ai deficit de vitamina D? Foarte simplu. Trebuie doar să fii atent la o serie de simptome, care îți vor spune, cu exactitate, ce se întâmplă în corpul tău.

Pentru ca organismul să fie sănătos, ai nevoie de vitamine și minerale în anumite cantități. Atunci când nivelul acestora este scăzut, intervin dezechilibre grave. Una dintre cele mai importante vitamine de care are nevoie corpul este vitamina D. Despre rolul ei în organism, dar și despre ce întâmplă atunci când se află în deficit, vom vorbi în rândurile următoare.

Deficit de vitamina D: Ce este și ce simptome provoacă

Vitamina D este construită dintr-o grupă de vitamine liposolubile, care au o structură asemănătoare. Aceasta se dizolvă în grăsimi și se fixează în țesutul adipos. Există două forme ale vitaminei D, care sunt extrem de importante. Este vorba despre de vitamina D2 și vitamina D3. Cea dintâi provine din surse vegetale, iar vitamina D3 din surse animale. Aceasta din urmă este mai eficientă și se absoarbe mai ușor.

Vitamina D are rolul de a facilita absorbția calciului, de a stimula imunitatea, de a susține activitatea sistemului nervos și de a menține sănătatea sistemului cardiovascular. În cazul în care organismul nu primește suficientă vitamina D, vorbim despre deficit. În acest fel, rolul vitaminei D este periclitat, fapt ce duce la o serie de afecțiuni osoase: rahitism, osteoporoză și osteomalacie.

Deficitul de vitamina D se manifestă, după o perioadă mai lungă de timp, prin următoarele simptome: iritabilitate, schimbări de dispoziţie şi comportament, durerea sau disconfortul la nivelul articulaţiilor, oaselor şi spatelui, dureri musculare, căderea părului, stare de oboseală generală, dificultăţi de concentrare, infecţii frecvente (din cauza sistemului imunitar slăbit), vindecarea greoaie a rănilor sau depresie.

eprubetă pentru analiza vitaminei d

Cauze care duc la deficit de vitamina D

Deficitul de vitamina D este cauzat de o alimentație dezechilibrată. Aceasta înseamnă că organismul nu primește suficiente alimente bogate în vitamina D. De asemenea, mai poate fi vorba și despre o lipsă a expunerii la soare, lumina solară având rolul de a sintetiza vitamina D în organism.

Deficitul apare și atunci când persoanele care au risc de deficit nu-și administrează suplimente cu vitamina D

Unele afecţiuni ale sistemului digestiv, precum tulburările de absorbţie, dar şi intervenţiile chirurgicale de îndepărtare a unor porţiuni din sistemul digestiv, pot provoca un deficit de vitamina D.

De câtă vitamina D are nevoie organismul?

Fiindcă oamenii sunt diferiți, au și nevoi diferite. De aceea, necesarul de vitamina D diferă în funcție de vârstă, de climă, dar și de starea de sănătate. Adulţii au nevoie de 400-600 UI (unităţi internaţionale) zilnic. Persoanele cu vârsta de peste 70 de ani au nevoie de 800 UI vitamina D în fiecare zi.

În schimb, persoanele care suferă de boli ale sistemului osos au nevoie de o cantitate mai mare. Aceasta poate fi recomandată doar de medic.

vitamina d

Care sunt persoanele care au risc de deficit de vitamina D?

Susceptibile de deficitul acestei vitamine sunt: sugarii, cei care nu petrec suficient timp la soare, persoanele cu un pigment mai închis al pielii, vârstnicii, persoanele care suferă de obezitate, femeile însărcinate și persoanele cu o dietă vegană.

În cazul sugarilor, deficitul de vitamina D poate apărea dacă aceștia sunt alăptați exclusiv la sân.

Persoanele cu un pigment mai închis al pielii sunt predispuse la deficitul de vitamina D, din cauza nivelului ridicat de melanina (pigmentul pielii), care protejează împotriva razelor UV.

Vârstnicii sunt susceptibili de deficit de vitamina D, deoarece odată cu înaintea în vârstă densitatea minerală osoasă scade, ceea ce face ca necesarul de vitamina D şi calciu să crească.

De aceea, în cazul în care suspectați că ați putea avea deficit de vitamina D, luați legătura cu un medic. El vă va recomanda o serie de analize și vă va acorda un tratament adecvat.

o femeie obosită

Adauga un comentariu