Actualitate

Cum le-a desenat Dincă pe Luiza și Alexandra. La ce concluzie au ajuns anchetatorii în urma analizei schițelor- Foto

Publicat: 17 ian. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Cum le-a desenat Dincă pe Luiza și Alexandra. La ce concluzie au ajuns anchetatorii în urma analizei schițelor- Foto

În timpul anchetei Gheorghe Dincă a fost pus să le deseneze pe Luiza și Alexandra. Acesta s-a blocat în momentul în care a fost necesar să o deseneze pe „prima” fată, după cum o denumește acesta. După nenumărate refuzuri acesta a schițat-o pe Luiza Melencu.

Primul desen

„Desenul ocupă 45,3% din spațiul foii ceea ce semnifică plăcere, importanță afectivă, investiție valorică acordată unei persoane mature din punct de vedere fizic, mai corpolentă. Plasare dominant în cvadrantul 1 trimite la resentiment, negativitate, ascundere și victima ca expresie a unei idei care „a fost”. Inculpatul se raportează cu ambivalență la victima sa. Lungimea părului, dispune de o semnificație psihosexuală specială subliniind feminitatea. Părul ocupă 37,03% din înălțimea persoanei desenate și este dispus cumva într-o parte (spre stânga, privind dinspre victimă) în jurul unui chip zâmbitor”, se arată în rechzitioriu.

După cum reiese din desen, fetei îi lipsesc urechile, „ceea ce poate sufera indiferența la acțiunile victimei”. Din interpretarea din rechizitoriu, acest lucru ar putea semnifica faptul că Dincă nu a fost impresionat țipetele ei fetei.

De asemenea, dupa cum se poate observa in ambele desene, lipsesc elementele de diferentiere sexuala, acest lucru fiind interpretat, în rechizitoriu, ca un gest al lui Dincă de a ascunde exact ceea ce îl atrage: sânii și zona genitală.

Al doilea desen

De această dată, nu mai este nevoie ca autoritățile să insiste. Dincă începe desenul, denumindu-l „A doua”, „fiind perceput ca un joc care îl face pe inculpat să verbalizeze cu jovialitate”, potrivit informațiilor din rechizitoriu.

„Desenul ocupă 31,1% din spațiul foii, ceea ce semnifică o coborâre a vârstei atribuite celei de-a doua victime, care are un aspect firav, copilăresc. De asemenea, putem sesiza resentimentul (inculpatul verbalizează nervos), dezinvestirea negativă acordată unei persoane slăbuțe din punct de vedere fizic. Inculpatul se raportează negativ la victima sa. Cea mai importantă trăsătură constă în joncțiunea mai facilă de la trunchi la gât”, se arată în rechizitoriu. Așadar, potrivit interpretării psihologice, Dincă o vede pe cea de-a doua fată „mai vocală, mai deschisă, mai îndrăzneață”.

Și în al doilea desen lipsesc urechile, „ceea ce poate sugera indiferență la acțiunile” fetei în cauză. Nici elementele sexuale diferențiatoare nu sunt prezente. De această dată, Dincă i-a desenat victimei sale bijuteriile pe care e purta, „inele pe toate degetele de la mâini”.

Fata pare a fi încălțată, „ca și cum” ar fi gata de plecare, după cum se poate observa în imagine. Raportarea lu Dincă la cea de-a doua fată desenată „este mai agresivă, imaginea ei fiind deranjantă pentru el”.

Concluziile din rechizitoriu

„Profilul este specific sadomasochiștilor sexual sau moral, în sensul necesității de a menține aproape pe cineva, în același timp resimțind acest contact drept problematic. (…) Inculpatul luptă să își păstreze o sexualitate normală, fiind puternic frustrat de insatisfacția trebuințelor sexuale în planul realității”, se arată în rechizitoriu.

Gheorghe Dincă „se prezintă ca o victimă-emisar, un fel de Abel (personaj biblic), strategia fiind aceea de a se prezenta într-o lumină favorabil”. De asemenea, acesta „își revendică dreptul de a înfăptui singur justiția, el însuși considerându-se justiția”, „nu acceptă alte puncte de vedere și consideră că este singurul care are dreptate”, reacții fiind „specifice celor chinuiți de sentimente de vinovăție”.

Dincă este descris în rechizitoriu ca fiind o persoană impulsivă, cu o „încărcare violentă care tinde să explodeze în veritabile crize afective”, după care se calmează.

 

Adauga un comentariu