News Flash:

Cum mai poate scapa Poli de retrogradare

13 Mai 2010
1705 Vizualizari | 1 Comentarii
Fotbalistii ieseni mai au de jucat la Bistrita si acasa cu Urziceniul
• Cu doua etape inainte de finalul campionatului, Poli este prima echipa sub linia care asigura mentinerea in Liga I • Iesenii asteapta acum si jocul rezultatelor si se pare ca vor lupta pentru evitarea retrogradarii cu Universitatea Craiova • Oltenii mai au de jucat la Steaua si acasa cu Otelul, in timp ce Poli joaca la Bistrita si acasa cu Unirea Urziceni • Gorjenii de la Pandurii par sa se fi resemnat deja cu retrogradarea, la fel ca si Ceahlaul si Unirea Alba Iulia

Fara victorie in ultimele 12 etape, fotbalistii Politehnicii Iasi mai spera inca sa evite retrogradarea in liga secunda. Profitand de jocul rezultatelor, Munteanu si compania se afla inca in carti si lupta cu sanse pentru a se mentine in prima divizie. Pentru ca au scos doar o remiza in fata "apaticilor" brasoveni, fotbalistii lui Titi Dumitriu nu mai depind doar de ei in lupta pentru a evita retrogradarea, ci stau acum si la mana rezultatelor. Cu doua etape inainte de finalul campionatului, Poli este prima echipa sub linia care asigura mentinerea in Liga I. Din cate se pare, Ceahlaul Piatra Neamt si Unirea Alba Iulia sunt deja retrogradate (desi se aude ca nemtenii vor vedea fotbal de Liga I si la anul daca va promova FC Snagov), in timp ce gorjenii de la Pandurii par si ei resemnati. L-au schimbat pe antrenorul Sorin Cartu si au un meci infernal in etapa 33, acasa cu FC Timisoara, formatie care nu-si mai permite sa faca nici un pas gresit daca vrea sa mai aiba sanse la locul 2. In ultima etapa, Pandurii (30 de puncte) vor juca la Alba Iulia, dar daca nu inving pe Timisoara, atunci soarta lor este deja pecetluita. In aceste conditii, pentru a evita ultimul loc retrogradabil, Politehnica (31 puncte) va lupta cu Universitatea Craiova (33 de puncte), Astra Ploiesti (34 de puncte) si Inter Curtea de Arges (36 de puncte). Dintre toate aceste formatii, Interul are cel mai greu program (in deplasare la CFR Cluj si acasa cu Steaua Bucuresti), dar are si cel mai mare numar de puncte - 36. Cu 34 de puncte adunate pana acum, Astra va juca la Dinamo (acolo unde se aude tot mai des ca ar putea scoate macar un punct, pe baza relatiilor de prietenie dintre Cristi Borcea si Ioan Neculaie, patronul prahovenilor) si acasa cu Gaz Metan Medias, o formatie care nu mai are pentru ce trage in finalul acestui sezon.

Calcule

Astfel, se pare ca Astra are sanse mari sa ramana in Liga I si sezonul viitor. In aceste conditii, Poli va lupta pentru a evita retrogradarea cu Universitatea Craiova, echipa care are 33 de puncte si un program relativ greu, in deplasare la Steaua si acasa cu Otelul Galati, o formatie redutabila in deplasare si care nu se va da deoparte in fata oltenilor. Pentru a putea transa disputa cu Universitatea Craiova, jucatorii din Copou sunt condamnati sa invinga la Bistrita (o alta echipa scapata de griji) si sa astepte un pas gresit al Craiovei, in Ghencea. In ultima etapa, Poli va juca acasa cu echipa campioana, Unirea Urziceni, in timp ce oltenii dau peste Otelul Galati. De asemenea, nu trebuie omis faptul ca in caz de egalitate de puncte, primul criteriu care este luat in calcul pentru a desemna echipa care ramane in Liga I este rezultatul inregistrat in meciurile directe. Aici Poli este avantajata in lupta directa cu orice adversar, Craiova, Inter Curtea de Arges, Pandurii sau Astra. Orice calcul nu are nici o valoare daca iesenii nu inving la Bistrita, in partida din etapa 33 a Ligii I. Liga Profesionista a programat si reprogramat acest meci de 3 ori (duminica la 15.00, la 22.00 sau luni la 17.00), dar pana la urma a decis ca partida de la Bistrita sa se dispute duminica, de la ora 16.00. Pentru acest joc, antrenorul Titi Dumitriu nu va putea conta pe mai vechii accidentati Milea, Cuciula si Costache, in timp ce Ignatov este suspendat, pentru ca a incasat al saptelea cartonas galben in meciul cu Brasovul. Ar putea reveni insa Andrei Ionescu, Miclea si Barladeanu, accidentati in ultimele partide, dar si Adrian Ilie sau Bersnjak, suspendati pentru jocul cu Brasovul. Partida dintre Gloria Bistrita si Poli Iasi, din etapa 33 a Ligii I de fotbal, se va disputa duminica, de la ora 16.00 (GSP TV) si va fi arbitrata de Ovidiu Hategan (arbitru recunoscut ca un apropiat al ardelenilor), ajutat la cele doua tuse de asistentii Iulian Szekely (Cluj) si Costin Florescu (Satu Mare). Arbitru de rezerva este Dan Monea, in timp ce observator este George Ionescu.

Cu cine mai au de jucat echipele din subsolul clasamentului

16. Pandurii Targu Jiu (30p)

Etapa 33: FC Timisoara (acasa)
Etapa 34: Unirea Alba Iulia (deplasare)

15. Poli Iasi (31p)

Etapa 33: Gloria Bistrita (deplasare)
Etapa 34: Unirea Urziceni (acasa)

14. Universitatea Craiova (33p)

Etapa 33: Steaua (in deplasare)
Etapa 34: Otelul Galati (acasa)

13. Astra Ploiesti (34p)

Etapa 33: Dinamo Bucuresti (in deplasare)
Etapa 34: Gaz Metan Medias (acasa)

12. Inter Curtea de Arges (36p)

Etapa 33: CFR Cluj (in deplasare)
Etapa 34: Steaua Bucuresti (acasa)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Hasbe  | #106546
Calculele nu au rost, desi par a avea o logica: o echipa cu jucatori care nu pot inscrie in mod repetat, in momente cheie, nici din penalty, n-are cum sa se salveze, in situatia existenta, de la retrogradare!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1246 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013237 (s)