Securitate

Cum poti sparge in 5 secunde de codul de blocare iPhone – VIDEO

Publicat: 11 iun. 2014
_____ Vizualizări 0 Comentarii
5

Un noul clip demonstreaza cat de usor poate cineva sa treaca de codul vostru de blocare personalizat pe care il aveti la iPhone.

Ar fi trebuit sa fie imposibil. Din greseala, din intamplare sau pentru ca cineva are incredibil de mult timp liber, iese la iveala, din ce in ce mai des, ca orice coduri de blocare la telefoane nu sunt foarte greu de spart sau de ocolit.

Un nou clip, pe care il puteti urmari mai jos, va arata cum puteti accesa mesajele, agenda, fotografiile si aplicatiile recente de pe un iDevice blocat cu un cod de patru cifre. Vulnerabilitatea exista pe orice iPhone, iPad sau iPod Touch care ruleaza cea mai recenta versiune de iOS.

Scenariul este destul de simplu si, cu toate ca implica anumite conditii, nu este deloc exclus sa-l puneti in aplicare pe telefonul unui amic. Ideea este simpla. O persoana trebuie sa fi intrat la mesaje si, cu respectiva aplicatie deschisa, sa fi inchis ecranul iPhone-ului pentru ca voi sa-l accesati. Din acel moment, nu mai trebuie decat sa existe sau sa creati un apel neraspuns in lista de notificari a respectivului iDevice. In cazul in care aceste elemente au fost bifate, puneti telefonul in mod avion accesand control center, apelati centrul de notificari si faceti click pe apelul neraspuns. Automat veti fi dus in fereastra de mesaje a telefonului unde veti fi intampinat de un mesaj de genul, ,,Apelul nu poate fi initiat in mod avion, vreti sa-l dezactivati?”. Apasati pe Ok si navigati nestingherit prin mesaje, creati unele noi sau mergeti in agenda telefonul.

Pentru a evita ca cineva sa aplice acest truc pe telefonul vostru, solutia este simpla. Dezactivati accesarea Control Center din ecranul blocat. Pentru asta, mergeti in Settings sau Configurari, faceti un tap pe Control Center sau Centru de Control si debifati ,,Accesati cu ecranul blocat”. In teorie, un astfel de bug nu ar fi trebuit sa existe in primul rand, e bine de stiut insa ca-l puteti preveni.

Citeste mai mult pe playtech.ro.

Adauga un comentariu