Actualitate

Cum pregătești locuința pentru iarnă. Aceste operațiuni trebuie făcute toamna

Publicat: 16 oct. 2020
Cum pregătești locuința pentru iarnă
Cei care locuiesc la casă ar fi bine să ia toate măsurile necesare pentru a pune gospodăria la punct înainte de venirea iernii

Cum pregătești locuința pentru iarnă. Suntem la jumătatea toamnei, iar proprietarii de locuințe ar trebui să se gândească la acest aspect. Așadar, dacă nu vrei să fii luat prin surprindere de instalarea frigului și ninsoare, ar fi bine să pui lucrurile la punct. Iar aceste operațiuni ar fi bine să le faci de acum pentru a trece cu bine peste iarnă.

Iarna este un anotimp dificil mai ales pentru persoanele care locuiesc la casă. Și aceasta pentru că la bloc, în mod normal, nu există probleme cu încălzirea datorită eficienței termice. Însă la casă există mai multe aspecte ce trebuie luate în considerare. Așadar, cei care locuiesc la casă ar fi bine să ia toate măsurile necesare pentru a pune gospodăria la punct. Iar aceasta ar fi bine să se întâmple înainte de căderea primei zăpezi.

Dacă vrei să nu te ia prin surprindere iarna, ar fi bine să nu mai amâni pregătirea locuinței pentru sezonul rece. Cu toții știm că unele reparaţii pot fi considerate iniţial costisitoare. Numai că ignorarea problemelor reale dintr-o gospodărie poate fi o alegere extrem de nefericită.

Cum pregătești locuința pentru iarnă

Iată așadar care sunt cele mai importante lucruri, legat de locuință, pe care trebuie să le faci toamna.

1. Reparaţiile generale în casă. Toamna este un anotimp în mod normal mai ploios. Așadar, reparaţiile generale ale casei ar trebui făcute de urgență, dacă nu au fost realizate pe timpul verii. Este vorba de mici fisuri din acoperiş, infiltraţiile din pereţi, jgheaburile afectate de uzură sau pline de mizerie şi orice altă defecţiune care este firesc să apară în timp.

Ar fi bine ca proprietarii de locuințe să deţină astfel de scule şi unelte necesare pentru reparaţii. Însă pentru lucrările mai complexe este recomandat să apelați la o echipă de specialişti.

2. Izolarea termică a locuinţei. Aceasta asigură atât confort pentru întreaga familie, dar şi facturi mai mici la încălzire pe timpul iernii. În sezonul rece, plata căldurii poate deveni o povară pentru orice familie. De aceea casa trebuie să dea un randament bun din punct de vedere al eficientei energetice.

Pereţii trebuie reparaţi, iar orice formă de fisură trebuie eliminată. Uşile de la intrare în casă trebuie să fie etanșe, iar ferestrele trebuie verificate cu mare atenţie. Acolo unde vorbim despre rame vechi, din lemn, cel mai bine ar fi să le înlocuim.

Nu uita de spațiul care înconjoară casa

3. Pregătirea grădinii pentru îngheţ. Dacă ai o grădină în care ai muncit pentru a o pune la punct ar fi bine să ai grijă de ea. Astfel, ar fi bine să pui compost peste plante pentru ca acestea să nu îngheţe. Format din frunze uscate, crengi şi îngrăşământ, compostul va ajuta la conservarea plantelor pe timpul iernii.

4. Gândește-te la soluţii de rezervă pentru situaţiile de urgenţă. Iernile pot fi foarte imprevizibile, iar temperaturile extreme pot duce uneori şi la căderi de curent care pot dura mai mult de o zi. Acesta este şi motivul pentru care o casă trebuie protejată în faţa acestor evenimente cu ajutorul unui generator electric. Acesta va asigura o bună funcţionare a încălzirii şi a electrocasnicelor din casă. De asemenea, o trusă de prim ajutor şi extinctoarele sunt necesare mereu într-o locuinţă.

5. Verifică detectoarele de fum şi gaz. Deoarece iarna creşte consumul de gaz, este foarte important că detectoarele de fum şi gaz să funcţioneze impecabil. Acestea trebuie verificate încă de pe acum, pentru ca nimeni nu poate risca ignorarea unor probleme de acest fel.

Așadar, vei fi lipsit de multe griji și surprize neplăcute dacă știi cum să pregătești locuința pentru iarnă. Spor la lucru!





Adauga un comentariu