Sanatate

Cum puteți trata un chist naboth? Simptome la care trebuie să fiți atente

Publicat: 07 iun. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Cum puteți trata un chist naboth Simptome la care trebuie să fiți atente
Chistul naboth nu este o afecțiune pentru care trebuie să vă alarmați

Trebuie să știți faptul că un chist naboth nu prezintă simptome. Acesta poate fi identificat doar la un consult de rutină. De cele mai multe ori, afecțiunea este întâlnită la femeile ce au născut sau sunt însărcinate. De asemenea, nu trebuie să vă îngrijoreze deoarece chisturile uterine trec de cele mai multe ori de la sine.

Totodată, există cazuri mai rare în care acestea pot crește în dimensiune și se pot sparge. În astfel de situații, femeile se pot confrunta cu scurgeri vaginale urât mirositoare și sângerări. 

Remedii naturiste la care puteți apela în cazul unui chist naboth

Chistul naboth nu este canceros și nu necesită un tratament. În unele cazuri poate deveni mai mare, iar ginecologul vă poate recomanda să fie îndepărtat prin intermediul unei excizii, electrocauterizare sau crioterapie. În funcție de poziția și mărimea acestuia, medicul specialist vă poate spune ce metodă este cea mai utilă. De asemenea, chisturile uterine pot fi îndepărtate în timp și prin intermediul unor remedii naturale. În cazul durerilor puteți apela la terapia termică. Aceasta presupune să puneți pe abdomen o sticlă cu apă fierbinte sau un tampon electric cu încălzire. De asemenea, o baie cu sare Epsom și sulfat de magneziu poate fi benefică în timp pentru înlăturarea chisturilor naboth. Pentru reducerea inflamației și a durerii se recomandă consumul de ceai de ghimbir. 

Mlădițele de zmeur sunt un alt remediu natural benefic pentru sistemul reproducător. Acestea reglează menstruația și reechilibrează valorile proteinelor serice. Până în prezent, acest supliment nu are nici o contraindicație, însă în sarcină sau în perioada alăptării se recomandă să discutați cu medicul specialist. Pentru sănătatea sistemului reproducător este benefic să consumați proteine slabe, precum tofu și pui. De asemenea, carbohidrații trebuie evitați deoarece pot contribui la rezistența la insulină. 

Care sunt cauzele și simptomele chisturilor uterine

Din cauza faptului că aceste tipuri de chisturi nu prezintă nici un simptom, pot fi greu de depistat. De aceea, doar medicul ginecolog le poate identifica printr-un consult ecografic transvaginal de rutină. Acestea sunt umplute cu mucus secretat de glandele cervicale și apar de obicei după o naștere. Afecțiunea este destul de frecventă și nu prezintă o amenințare pentru sănătatea femeilor. Cele mai predispuse persoane la chisturile uterine sunt cele însărcinate sau cele ce se află la o vârstă fertilă. De aceea pot apărea până la vârsta de 40 – 50 ani. Totodată, dacă aveți un adenom malign, aveți o șansă mult mai mare de a dezvolta un astfel de chist. 

Consultarea medicului de specialitate este indicată atunci când observați că aveți sângerări între menstruații, scurgeri vaginale neobișnuite, dureri în timpul actului sexual sau dureri pelviene. Acestea pot indica o infecție sau o altă anomalie ce trebuie identificată de către ginecolog. De asemenea, s-a demonstrat faptul că incidența chistului uterin hemoragic este de 3 la sută. De obicei, chistul naboth nu prezintă complicații, însă acesta se poate sparge și puteți resimți secreții vaginale mirositoare și sângerări. 

Chistul naboth nu este o afecțiune pentru care trebuie să vă alarmați. Acesta nu este periculos, motiv pentru care de multe ori nu necesită un tratament.

Adauga un comentariu