Boli si tratamente

Cum recunoastem animalele care ne pot transmite o boala mortala

Publicat: 14 aug. 2019

Rabia sau turbarea este o maladie mortala, care se transmite cel mai adesea prin muscatura unui animal bolnav. Boala poate fi prevenita doar daca stim cum sa recunoastem simptomele la anim ale sau daca ne vaccinam. Rabia este o boala infectioasa acuta, generata de virusul rabic, care produce paralizie si deces atat la animale, cat si la oameni. Boala se transmite prin muscatura, prin zgariere sau atunci cand diferite leziuni ale pielii intra in contact cu saliva animalelor afectate de aceasta maladie. Cele mai grave rani sunt localizate in regiunea capului si a gatului, pentru ca virusul ajunge mult mai repede la creier.

Anumite animale sunt mai predispuse la imbolnavire decat altele. Dintre cele salbatice, se imbolnavesc mai ales vulpile si lupii, iar dintre cele domestice, cainii si pisicile. Virusul rabiei infecteaza foarte rar vite, cai sau porci. La om, rabia are manifestari severe, sustin medicii specialisti. Perioada de incubatie este de una-doua luni, dar simptomele pot sa apara si dupa zece zile. Foarte rar, virusul poate sa ramana in organism, in stare latenta, si un an. „Boala debuteaza cu amorteli, furnicaturi, dureri la nivelul plagii, pentru ca apoi sa apara treptat hiperestezie cutanata (sensibilitate crescuta a pielii) si dureri de cap. Bolnavul este deranjat de zgomotele din jur, de lumina, are ochii injectati, nu are pofta de mancare, este agitat, ragusit si saliveaza abundent“, a precizat dr. Mariana Pasarescu, medic primar sanatate publica si management sanitar.

In cateva ore apar hidrofobia si aerofobia, concretizate printr-o contractie dureroasa, spastica a muschilor faringelui la inghitirea apei sau la simpla ei vedere, si prin existenta curentilor mici de aer, urmate deseori de agitatie, violenta extrema, halucinatii, agresivitate, insomnii. Bolnavul devine apoi brusc apatic, somnoros si intra in coma, decesul survenind in maximum zece zile de la debut. Tratamentul este eficient doar daca este aplicat inainte de aparitia simptomelor mentionate. imbolnavirea poate fi prevenita prin cateva masuri simple, cum ar fi recunoasterea simptomelor de rabie si evitarea contactului direct cu animalele salbatice sau cu cele domestice necunoscute. Atentie, mai ales, la haitele de caini care se gasesc prin toate cartierele! Animalele domestice, indeosebi cainii, trebuie vaccinate impotriva rabiei. Este recomandata si vaccinarea persoanelor care, prin natura meseriei lor, prezinta risc mai mare de imbolnavire: vanatori, padurari, ingrijitori in crescatorii etc.

„Persoanele care au fost muscate, zgariate sau care au venit in contact cu saliva unui animal suspect de rabie trebuie sa se prezinte urgent la medic. Plagile produse de un animal prin muscare necesita spalarea abundenta cu apa si sapun. Rana va fi lasata apoi sa sangereze un timp, pana la hemostaza spontana, exceptie facand cazurile de hemoragie abundenta, dupa care este necesara acoperirea plagii cu un pansament steril“, a mai spus dr. Mariana Pasarescu. Dupa spalarea ranii, persoana muscata va fi vaccinata impotriva rabiei. Totodata, animalul care a muscat va trebui izolat si supravegheat timp de 10-14 zile.

Animalul salbatic turbat nu simte frica fata de oameni, in timp ce unul de casa, care era prietenos, devine dintr-odata timid. Un comportament nelinistit, agresiv, anormal (animalul mananca lucruri necomestibile) sau schimbator in intervale foarte scurte (animalul agresiv se calmeaza dintr-odata sau invers), salivare abundenta sunt alte semne specifice. Uneori, singurul semn al rabiei este paralizia.
 



loading...

Adauga un comentariu