Coronavirus

Cum s-a răspândit coronavirusul în lume de la începutul anului până astăzi – VIDEO

Publicat: 31 mai 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Cum s-a răspândit coronavirusul în lume de la începutul anului până astăzi - VIDEO
Coronavirus

Pandemia de coronavirus a atins în această săptămână un nou prag de infectări – peste șase milioane de oameni au fost infectați cu COVID-19 la nivel global, iar peste 370.000 dintre aceștia și-au pierdut viața în lupta cu virusul. Alte 2.739.192 de persoane s-au vindecat după ce au trecut prin experiența îmbolnăvirii.

BBC a realizat un grafic al îmbolnăvirilor la nivel mondial, sursa informațiile fiind Universitatea Johns Hopkins. China, Italia și SUA s-au aflat, pe rând, pe primul loc în ceea ce privește numărul de îmbolnăviri cu coronavirus.

În acest moment, țările cu cel mai mare număr de cazuri de infectare sunt Statele Unite, Brazilia și Rusia. În toate trei, epidemia continuă să avanseze, numărul de infectări crescând zilnic cu peste 20.000 în SUA și Brazilia, și aproximativ 10.000 în Rusia. Dacă tendințele continuă, SUA vor ajunge să înregistreze singure peste 2 milioane de cazuri.

Pandemia îi afectează, însă, nu doar pe cei infectați și familiile lor. La nivel global, 4.5 miliarde de oameni, jumătate din populația planetei, trăiesc sub reguli dure de distanțare socială. Restricțiile au un impact major asupra economiei globale, iar economiștii atrag atenția că urmează cea mai mare recesiune din 1930 până astăzi.

Adauga un comentariu