Sanatate

Cum să folosești vitamina E pentru ten? Află care este secretul pentru o piele mai frumoasă

Publicat: 20 sept. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Cum să folosești vitamina E pentru ten Află care este secretul pentru o piele mai frumoasă
Vitamina E uleioasă poate fi utilizată și pentru hidratarea buzelor crăpate și uscate, deoarece susține procesul de regenerare.

Dacă nu știi cum să folosești vitamina E pentru ten, ai ajuns în locul potrivit! Află, în rândurile următoare, care este secretul pentru o piele mai frumoasă și mai sănătoasă.

Vitamina E, cunoscută și sub numele de tocoferol, este o vitamină liposolubilă, care are rol de antioxidant, protejând membrana celulară. Această vitamină este întâlnită în numeroase produse de înfrumusețare, grație proprietăților sale benefice pentru piele, dar și mulțumită faptului că funcționează ca un stabilizator și prelungește termenul de garanție al unor produse. Fiindcă organismul nu produce vitamina E, ea trebuie luată din surse externe, cum sunt uleiul de măsline, uleiul de floarea soarelui, nucile, soia, avocado sau grâul. De asemenea, surse extraordinare de vitamina E sunt și boabele de porumb, lintea, ficatul de vită și carnea de vită.

alimente bogate în vitamina E
Fiindcă organismul nu produce vitamina E, ea trebuie luată din surse externe, cum sunt uleiul de măsline, uleiul de floarea soarelui, nucile, soia, avocado sau grâul.

Cum să folosești vitamina e pentru ten?

Poți lua vitamina E din alimente, dar și din măștile pentru ten. Cea mai eficientă mască, recomandată tuturor tipurilor de ten, este cea realizată dintr-un albuș de ou, o jumătate de linguriță de miere și zece picături de vitamina E uleioasă (se găsește, cu ușurință, în farmacii). Tot ce trebuie să faci este să bați bine albușul de ou și să adaugi mierea și vitamina E uleioasă. Masca se aplică pe tenul curat și se lasă să acționeze 15-20 de minute. În final, spală-ți fața cu apă călduță și tapotează pielea cu un prosop curat.

O altă mască, adresată tenului matur de această dată, se prepară din: o linguriță de iaurt, o jumătate de linguriță de miere, o jumătate de linguriță de zeamă de lămâie și cinci picături de vitamina E uleioasă. Pune toate ingredientele într-un bol și amestecă-le bine, cât să obții o pastă fină. Aplică masca pe față, gât și decolteu și las-o să acționeze 15-20 de minute. Îndepărteaz-o cu ajutorul unui prosop înmuiat în apă călduță și bucură-te de rezultate.

O mască ideală pentru sezonul rece este cea realizată din: două lingurițe de smântână, două lingurițe de ulei de măsline și o jumătate de linguriță de vitamina E uleioasă. Pune ingredientele într-un vas de sticlă și amestecă-le. Aplică rezultatul pe tenul proaspăt spălat și uscat și lasă-l să acționeze 20 de minute. După ce timpul recomandat a trecut, spală-ți tenul cu apă călduță.

o femeie care se relaxează cu o mască de față
Cea mai eficientă mască, recomandată tuturor tipurilor de ten, este cea realizată dintr-un albuș de ou, o jumătate de linguriță de miere și zece picături de vitamina E uleioasă

Beneficiile vitaminei E pentru ten

Vitamina E este excelentă, deoarece luptă împotriva hiperpigmentării. Asociată vitaminei C, aceasta are un efect extraordinar în ceea ce privește petele de culoare închisă de pe piele.

Fiind bogat în antioxidanți, tocoferolul contribuie la prevenirea îmbătrânirii și a apariției ridurilor. Mai mult, ajută la tratarea cicatricilor rezultate în urma acneii și susține vindecarea zonei zoster.

Vitamina E uleioasă poate fi utilizată și pentru hidratarea buzelor crăpate și uscate, deoarece susține procesul de regenerare. Consistența groasă și uleioasă a vitaminei E poate preveni leziunile ulterioare.

Vitamina E este esențială pentru sănătatea omului Ea nu contribuie doar la menținerea sănătății pielii, ci previne și acțiunea distructivă a radicalilor liberi asociați cu apariția bolilor cardiovasculare, neurologice, oculare sau inflamatorii orale.

Se crede, chiar, că tocoferolul are un rol important în tratamentul bolii arteriale trombo-embolitice, posibil prin acțiunea de inhibare a agregării plachetare. Astfel, pacienții care suferă de ateroscleroză se pot bucura de efecte benefice în urma administrării suplimentare de vitamina E. Această vitamină este esențială și pentru prevenirea formării trombilor și producerea infarctului miocardic.

Nu în ultimul rând, vitamina E combate mecanismele oxidative, care produc, la nivel ocular, cataractă, una dintre cele mai importante cauze de orbire la nivel mondial. Deficiența vitaminei E a fost corelată substanțial cu apariția bolilor sistemului nervos și muscular, având un rol esențial în menținerea integrității funcționale al acestora.

capsule cu vitamina E uleioasă
Vitamina E este excelentă, deoarece luptă împotriva hiperpigmentării.
Adauga un comentariu