News Flash:

Cum sa iti mentii energia constanta de-a lungul intregii zile

26 Octombrie 2010
882 Vizualizari | 0 Comentarii
Mai ales pentru cei care au un program incarcat, mentinerea constanta a energiei pe parcursul intregii zile este o nevoie esentiala.

Teoretic, solutia consta in pastrarea unui echilibru in ceea ce priveste nivelul de glucoza din sange (glicemia). Iata insa, potrivit dailymail.co.uk, ce sta in spatele acestei afirmatii.

1. Ce importanta are glicemia

Capacitatea organismului de a regla nivelul de zahar din sange este esentiala pentru starea generala de sanatate, mentinerea greutatii si dispozitia sufleteasca.

Glucoza, care constituie cea mai importanta sursa de energie, este obtinuta in special din carbohidrati. Pentru ca aceasta sa fie transportata la celule este nevoie de hormonul numit insulina, iar acesta depinde de cantitatea de crom din organism. De asemenea, si zincul, magneziul si vitamina B6 au un rol in transportarea glucozei la nivel celular.

2. Cum poti sa stii daca glicemia este scazuta

Fluctuatiile mari de glicemie, in special hipoglicemia (un nivel scazut al acesteia fata de cel normal), pot provoca o serie de simptome precum iritare, depresie, ameteli, nevoia de a plange, anxietate, confuzie, dureri de cap, mici probleme de memorie, palpitatii, sete excesiva, crampe musculare si un libido scazut.

Oscilatiile mici ale nivelului de glucoza din sange sunt absolut normale si depind de mancarea consumata (in special de tipurile de carbohidrati), de lichidele baute (cafeina, bauturi dulci, alcool) si de stilul de viata (stres, fumat, alcool, medicamente). Insa daca aceste oscilatii sunt mari, atunci apar simptomele mentionate mai sus.

3. Ce factor provoaca oscilatii mari de glicemie

Atunci cand lasi o pauza mare intre mese (unele persoane mananca doar de doua ori pe zi sau, mai rau, doar o singura data), nivelul glucozei din sange scade mult (facandu-te chiar sa simti ca ai nevoie de un remediu rapid, cum ar fi un baton de ciocolata).

Cand glucoza scade prea mult, adrenalina este secretata de glandele adrenale pentru a ajuta ficatul sa elibereze mai multa glucoza, ca sa echilibreze astfel nivelul acesteia (glucoza este depozitata in ficat). Insa aceasta poate fi secretata in exces, astfel ca pancreasul este nevoit sa produca mai multa insulina pentru a o transporta la celule, ceea ce poate fi extenuant pentru acest organ.

In plus, pancreasul poate chiar sa nu faca fata nevoii de a secreta prea repede insulina si atunci apare problema opusa hipoglicemiei, adica hiperglicemia (nivelul de glucoza creste prea mult).

4. Ce poti face

- Ia in fiecare zi micul dejun, care iti va da energie pentru prima parte a zilei. Axeaza-te pe cereale integrale simple (nu din cele indulcite sau combinate cu fructe deshidratate ori alte ingrediente). Daca vrei sa le indulcesti pune-ti tu bucati de fructe proaspete sau miere.

- Mananca putin si des, respectiv sa nu ai pauza mai mare de trei ore intre mese. Recomandat este sa ai trei mese principale pe zi si doua gustari.

- Consuma carbohidrati complecsi la fiecare masa. Mai exact: cereale integrale, faina neagra, graham, orez brun, ovaz, secara. Cu cat produsele sunt mai rafinate, adica mai departe de starea lor naturala, cu atat carbohidratii sunt mai putin complecsi. Spre exemplu, inlocuieste painea din faina alba cu painea graham sau din secara.

- Chiar si sucul de fructe poate provoca oscilatii mari ale glicemiei, prin urmare de preferat este sa il bei diluat cu apa (jumatate-jumatate). Bauturile care stimuleaza energia (ceaiul, cafeaua, ciocolata calda) consuma-le dupa masa, nu pe stomacul gol.

- Include si proteine la fiecare gustare (un mar cu cateva migdale, iaurt simplu cu seminte sau fructe proaspete).
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1347 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014148 (s)