Actualitate

Cum scapi de gândacul de Colorado din cartofi. Metode naturale de eliminare a dăunătorului

Publicat: 14 mai 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Cum scapi de gândacul de Colorado din cartofi. Metode naturale de eliminare a dăunătorului
Acest dăunător al cartofului îți poate distruge cultura în întregime dacă nu se iau măsuri

Este bine de știut cum poți să scapi de gândacul de Colorado din cartofi, mai ales pentru cei care se ocupă cu grădinăritul. Fiind unul dintre alimentele de bază, cartoful este nelipsit din bucătăria noastră și este folosit la prepararea diferitelor feluri de mâncare. Însă odată ce înființăm o astfel de cultură trebuie să avem grijă și la dăunătoriii acestei legume.

După cum se știe, cartoful este unul dintre alimentele de bază în prepararea diferitelor feluri de mâncare. Acesta este totodată și o sursă importantă pentru menținerea sănătății organismului. Consumul regulat de cartofi ajută și la scăderea tensiunii arteriale, previne constipația și susține metabolismul. Așadar este bine de știut ce trebuie să faci pentru a te bucura de beneficiile acestuia. Și nu în ultimul rând, anumite soiuri, cum ar fi cartoful mov, îți pot aduce profituri însemnate,

Cum scapi de gândacul de Colorado

Gândacul din cartofi, numit şi gândacul de Colorado, este cel mai rău duşman al grădinarilor. Pentru a salva recolta de cartofi, dar şi de alte legume, este important să luaţi măsuri urgente de combatere din timp a dăunătorilor.

Respectivele insecte se hrănesc cu partea moale a frunzelor, mâncând totul, cu excepţia venelor. Le plac în special blaturile de cartofi, dar nu le deranjează să mănânce frunzele de roşii, vinete, ardei gras ba chiar şi de la alte culturi.

Deteriorarea lăstarilor duce la pierderea aproape de sută la sută a recoltelor, așadar lupta ar trebui să înceapă cât mai devreme. În acest caz, insectele ar trebui distruse în toate etapele dezvoltării – ouă, larve, adulţi.

Puteţi reduce numărul gândacului de cartofi folosind remedii populare. Acest lucru este ideal pentru locuitorii de la ţara care nu accepta utilizarea substanţelor chimice în grădină. Astfel de produse sunt uşor de utilizat, sigure pentru oameni, legume şi animale de companie.

Soluții contra dăunătorilor cartofului

Cea mai simplă astfel de metodă este colectarea manuală a respectivilor gândaci. Pur şi simplu strângeţi gândacii, cu mâna, într-o găleată, astfel sunteţi atenţi şi la ouăle pe care aceștia le depun. E bine să îndepărtaţi frunza cu totul. Dacă folosiţi substanţe chimice, aceastea vor înlătura gândacii pentru o perioadă scurtă de timp, până ouăle vor ecloza.

De asemenea, puteți stropi cartofii cu un amestec făcut din produse pe care le aveţi acasă. Dați pe razătoare un săpun de casă şi amestecaţi cu apă călduţă. Lăsaţi produsul câteva ore să se amestece bine şi stropiţi frunzele o dată pe săptămână până ce gândacii dispar.

Sau combinati 100 g sodă, 100 ml oţet şi 10 l de apă. Pulverizaţi plantele cu acest amestec. La fel de bună este și soluţia formată din 1 kg de tulpini şi frunze de rostopască cu 10 l de apă. De asemenea, pisați 200 g de usturoi într-o găleată cu apă și pulverizați plantele de cartofi.

Mai puteți pune 200 g tutun uscat într-o găleată cu apă, lăsați 2 zile la macerat, după care stropiți plantele cu această infuzie. Sau puteți folosi 1 kg de frunze de nuc, amestecate cu 10 l de apă clocotită, se lasă o săptămână şi apoi se pulverizează frunzele cartofilor. Este indicat ca plantele să se stropească dimineaţă sau seara, atunci dăunătorii nu sunt atât de activi şi substanţele pot acţiona cum trebuie. Așadar, din moment ce știi cum poți să scapi de gândacul de Colorado, vei avea o grijă în minus cu privire la această cultură.

Adauga un comentariu