Actualitate

Cum scapi de mirosul urat din saltea! Aceasta este cea mai eficienta metoda

Publicat: 23 mart. 2020

Cum scapi de mirosul urât din saltea. Mirosul urât se instalează în saltea din cauza mucegaiului sau dacă ai animale sau copii mici. Când mai apar şi pete de urină, situaţia se complică. Din fericire există o metodă rapidă şi eficientă cu care o poţi curăţa.

În primul rând trebuie să cauţi sursa şi să afli de ce persista mirosul urât în salteaua ta. Uneori, mucegaiul poate fi instalat şi în cadrul patului, nu doar în saltea. Alteori sunt de vină petele vechi de transpiraţie şi de urină, mai ales dacă ai animale care sunt obişnuite să se joace în patul tău.

Cum scapi de mirosul urât din saltea

Deschide larg geamurile şi foloseşte un aparat de curăţat cu aburi. Curăță bine salteaua cu aburi şi insistă în zonele petelor să se înmoaie bine.

Apoi, presară un strat generos de bicarbonat de sodiu. Nu te zgârci să foloseşti câteva pliculeţe pentru a acoperi întreaga saltea. Este o soluţie ieftină. Lasă bicarbonatul să acţioneze în salteaua bine înmuiată timp de cel puţin 3 ore. Apoi foloseşte din nou aparatul cu aburi. Lasă salteaua să se usuce bine timp de 2-3 zile. Apoi, aspiră bicarbonatul care a rămas la suprafaţă.

La final, vei vedea ca suprafaţa saltelei a scăpat de pete şi mirosul greu a dispărut.

Amoniacul se foloseşte cu precauţie

Multă lume foloseşte o soluţie de amoniac şi apă pentru a curăţa petele dificile. Și ne referim aici la cele de urină sau mucegai vechi. Se foloseşte o ceşcuţă de amoniac la un litru de apă.

Ai grijă să fie ferestrele larg deschise, să foloseşti mănuşi de protecţie şi o mască de tifon. Și aceasta deoarece aburii de amoniac irita căile respiratorii şi pielea. Clăteşte apoi salteaua cu apă călduţă şi las-o să se usuce câteva zile cu geamul larg deschis.



loading...

Adauga un comentariu