Vara e sezonul grătarelor, când poţi savura toate aromele acestor preparate: carne, legume, chiar şi fructe. Dacă vrei să te bucuri de friptura gătită la perfecţie, fragedă şi aromată, ai la îndemână un truc vechi de când lumea: marinarea.
Marinarea este o metodă de aromatizare şi frăgezire a cărnii folosită de sute de ani. Este o tehnică prin care carnea sau peştele sunt lăsate pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă într-un lichid, cu condimente, iar rezultatele sunt spectaculoase: friptura e fragedă, aromată, suculentă la interior şi rumenită la exterior. În spatele acestei tehnici simple, se ascund, însă procese chimice complexe.
În multe preparate din bucătăria românească tradiţională, carnea este asezonată, frăgezită şi colorată prin marinare. De obicei, tehnica se foloseşte pentru tipuri de carne cu o durată mai lungă de gătire (vită, oaie, miel), însă ar putea fi folosită mai des şi la pui sau peşte. În loc să arunci pe grătar un piept de pui fad, îl poţi marina înainte jumătate de oră, iar rezultatele vor fi spectaculoase.
Marinarea poate fi umedă sau uscată: în primul caz se adaugă pentru frăgezire diverse lichide (ulei, vin, iaurt, oţet), în al doilea, doar mixuri de condimente.
Avantajele marinării sunt numeroase: deoarece absoarbe lichid (în cazul marinării umede), bucata de carne va rămâne suculentă şi nu se va usca în timpul preparării termice. Prin ruperea fibrelor (cauzată de anumite reacţii chimice din timpul marinării), carnea va deveni mai fragedă, iar prin absorbţia condimentelor va căpăta aromă şi culoare.
Marinarea se poate face rapid, în jur de 1-2 ore, la temperatura camerei (cu condiţia să nu fie, totuşi, caniculă), sau poate fi lungă, între 6 şi 24 de ore, la frigider (în cazul unor bucăţi mari).
Iată 5 reţete de marinade care vor satisface până şi pe cei mai pretenţioşi gurmanzi
E potrivită pentru porc, oaie, vită, miel, viţel (1,2 kg carne)
E potrivită pentru porc, oaie, vită, miel, viţel (1 kg)
E potrivită pentru porc, pui întreg (1, 2 -1,5 kg)
E potrivită pentru peşte, pui (1 kg)
E potrivită pentru miel, oaie, vită, pui bucăţi cu os şi piele (1 kg)