News Flash:

Cum se fura o jumatate de milion euro de la CFR - FOTO, VIDEO

16 Noiembrie 2010
5124 Vizualizari | 0 Comentarii
• Conducerea Regionalei CFR Infrastructura reclama ca a fost tepuita de 19 miliarde lei vechi de firma Reciplast Group SRL • Conflictul s-a iscat saptamana trecuta, cand cei de la Regionala au constatat ca le sunt sustrase sinele de cale ferata din comuna ieseana Deleni, fara vreun aviz • Patronul Reciplast Group SRL, Vasile Ciornei, sustine ca are toate documentele pentru a lua otelul • Mai mult, acesta afirma ca sinele sunt, de fapt, structuri metalice cumparate de la o companie din Brasov, in urma unei licitatii • Pana la finalizarea anchetei Politiei, incepand de sambata, 13 noiembrie, lucratorii Reciplast Group SRL au sistat lucrarile

Conducerea Regionalei iesene a CFR Infrastructura SA reclama ca a fost pagubita de o jumatate de milion euro de firma Reciplast Group SRL. La mijlocul saptamanii trecute, lucratorii firmei iesene au inceput sa dezasambleze structurile metalice din comuna ieseana Deleni fara a avea vreo autorizatie. Patronul firmei sustine ca structurile le-ar fi cumparat de la proprietar, adica o societate comerciala din Brasov si ca detine toate actele si avizele. De cealalta parte, conducerea Regionalei sustine ca structurile sunt, de fapt, sine de linie ferata, montate la mijlocul anilor '80. Pana acum, potrivit reprezentantilor CFR, le-au fost sustrase 11 bucati de sina a cate 16 tone fiecare, respectiv peste 170 tone de otel. De asemenea, potrivit oficialilor CFR, dupa sesizarea trimisa Politiei vineri, 12 noiembrie, angajatii firmei s-au oprit in ziua de sambata, 13 noiembrie, din dezasamblarea caii ferate. Conducerea Regionalei este convinsa de justetea contestarii si estimeaza ca prejudiciul adus de firma ieseana se ridica la aproximativ 19 miliarde lei vechi, echivalentul a circa o jumatate de milion euro. "Nu au cum sa aiba acceptul nostru pentru a scoate calea ferata si, ulterior, a o vinde. Nu au nimic. Dupa sesizarea trimisa, asteptam ca justitia sa-si spuna cuvantul. Prejudiciul total pentru zecile de tone de sine se ridica la o suma cuprinsa intre 18-19 miliarde lei vechi, actualizata la valoarea din prezent", a declarat Sorin Flutur, directorul Regionalei Iasi a CFR Infrastructura SA. Saptamana trecuta, inainte de a sesiza Politia, directorul CFR se aratase surprins si extrem de contrariat de tupeul reprezentantilor Reciplast Group SRL. Mai mult, Sorin Flutur numise actiunea dezasamblarii sinei drept un furt.

Gaselnita conducerii Regionalei CFR

In acelasi timp, desi au confirmat sistarea lucrarilor, reprezentantii Reciplast Group SRL considera ca lucrarile de dezasamblare sunt absolut legale. "S-au sistat lucrarile, insa se va vedea dupa finalizarea anchetei Politiei cine a avut dreptate. Astazi (ieri - n.r.) am prezentat actele Politiei si urmeaza sa ni se dea un raspuns maine (astazi - n.r.). Firma mea, intre timp, pierde bani seriosi din aceste intarzieri. Nu-mi dau seama ce vor cei de la Regionala, acum s-au legat de faptul ca dezasamblarea ar afecta trenurile care circula in zona, insa nu poate fi vorba de asa ceva. Este doar fier vechi. Eu am cumparat structurile metalice in urma unei licitatii, de la o firma din Brasov. Inca nu va pot spune valoarea acestor structuri, dar dupa finalizarea anchetei, voi vorbi", a sustinut, ieri seara, telefonic, Vasile Ciornei, patronul firmei ai carei angajati demonteaza sinele de cale ferata.
La sfarsitul saptamanii trecute, reprezentantii firmei precizau ca la mijlocul acestei revendicari sta, de fapt, un interes ascuns. Acestia au sustinut ca in cursul zilei de vineri, 12 noiembrie, au prezentat actele politistilor si inspectorilor de la Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Iasi si totul era in regula. Patronii le amintisera reporterilor BUNå ZIUA IASI ca afacerile de reciclare a fierului vechi sunt unele dintre cele mai banoase. De asemenea, acestia spusesera ca in ultima perioada au primit tot felul de propuneri. Calea ferata din comuna Deleni a fost construita in a doua jumatate a anilor '80, dar nu a fost utilizata niciodata. Aceasta a fost fabricata in localitatea Moreni, judetul Dambovita, si ar fi trebuit sa faca legatura cu judetul Botosani. Prin intermediul acesteia s-ar fi eficientizat traficul dintre cele doua judete. Principalul domeniu de activitate al firmei Reciplast Group SRL il reprezinta valorificarea deseurilor plastice, de hartie si carton, dar si a deseurilor feroase si neferoase.

Galerie Foto

Sorin_Flutur_- director_infrastructura-CFR

Galerie Video


structurile metalice autorizatie
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2068 (s) | 23 queries | Mysql time :0.061272 (s)