Boli si tratamente

Cum se manifesta pietrele la vezica biliara

Publicat: 23 oct. 2013
Dupa o masa copioasa, bogata in grasimi simti o durere intensa in partea dreapta, imediat sub coaste? Este foarte posibil ca aceasta durere sa fie cauzata de proasta functionare a vezicii biliare.
Litiaza biliara veziculara este o boala extrem de frecventa, a carei prevalenta atinge pana la 30% din populatia Statelor Unite si a Europei de Vest, dar numai o parte dintre bolnavi prezinta simptome“, spune prof. dr. Carol Stanciu, medic primar gastroenterolog, de la Iasi. Litiaza biliara (adica prezenta calculilor la nivelul vezicii biliare) afecteaza in special femeile, iar riscul de a suferi de aceasta boala creste odata cu inaintarea in varsta, cu 1-3% pe an, noteaza adevarul.ro.
Pietrele pot migra
In mod normal, bila, secretia ficatului care ajuta la digestia grasimilor, este depozitata in vezica biliara, un saculet situat imediat sub ficat. Apoi, bila este eliminata in intestinul subtire, prin intermediul unor mici canale, numite cai biliare. La persoanele care consuma foarte multe grasimi, care nu fac miscare, mai ales la cele obeze, in vezica biliara se formeaza pietre. In 80% din cazuri, aceste pietre sunt formate din aglomerari de colesterol. 
Prezenta calculilor in vezica biliara duce, intr-o prima faza, la modificarea peretilor acesteia si la instalarea infectiilor. Uneori insa, pietrele pot bloca eliminarea bilei in intestin sau pot migra in canalul coledoc, ingreunand sau blocand varsarea fierii in duoden (prima parte a intestinului subtire). De asemenea, in unele cazuri, pietrele pot ajunge chiar pana la canalul pancreatic si, prin urmare, pot cauza complicatii la nivelul pancreasului (pancreatita acuta). 
„Prevenirea calculilor biliari se refera la combaterea factorilor de risc: reducerea grasimilor animale, evitarea regimurilor hipercalorice, a regimurilor bogate in zaharuri si suplimentarea alimentatiei cu fibre vegetale. La cei cu dischinezie biliara de tip hipotonie („bila lenesa“) se recomanda combaterea stazei biliare cu medicamente coleretic/colagoge: extracte de plante (anghirol), saruri biliare (fiobilin) si eteri aromati (rowachol)“, spune specialistul.
Hormonii feminini favorizeaza formarea „pietrelor“ 
Calculii biliari sunt intalniti cel mai frecvent la femei, cauza principala fiind hormonii feminini (estrogeni), care cresc nivelul colesterolului in vezica biliara. Femeile care au nascut mai multi copii si, deci, au avut un nivel ridicat de estrogen, sau cele care iau pilule contraceptive prezinta un risc crescut de a suferi de pietre la vezica biliara. 
La medic, dupa primele simptome 
Intr-o mare parte din cazuri, litiaza biliara nu se manifesta in niciun fel, pietrele fiind depistate intamplator la o ecografie. Unele dintre aceste pietre isi pastreaza dimensiunile pe durate indelungate si, uneori, pot fi eliminate in mod natural, prin fecale. Altele insa cresc si duc la complicatii. 
Atentie la urmatoarele simptome! 
-dureri in partea dreapta a abdomenului, imediat sub coaste, care se propaga pana inspre umarul drept; 
-greturi; 
-varsaturi; 
-febra; 
-frisoane. De cele mai multe ori, durerile apar la aproximativ o ora dupa masa ca o consecinta a calculilor care preseaza pe vezica biliara ce incearca sa se contracte pentru a efectua digestia grasimilor. Daca durerile si varsaturile persista mai mult de 6 ore, se impune prezentarea la medic, deoarece aceste simptome indica instalarea complicatiilor (icter, ciroza biliara secundara, pancreatita acuta, colecistita acuta). 
Operatia, cea mai eficienta 
Dupa efectuarea unei ecografii pentru confirmarea diagnosticului de litiaza biliara, medicul gastroenterolog recomanda, de cele mai multe ori, interventia chirurgicala de indepartare a calculilor si, odata cu ei, a vezicii biliare (colecistectomie). Se poate realiza si un tratament medicamentos pentru dizolvarea calculilor (chimica, cu ultrasunete, cu laserul sau cu unde electrohidraulice) sau o operatie prin care se indeparteaza doar calculii, insa aceste metode sunt doar de moment, recidivele fiind foarte frecvente. Cea mai eficienta este colecistectomia laparoscopica. Rezultatele postoperatorii ale acestei interventii minim invazive sunt excelente: pacientul isi poate relua alimentatia dupa 24 de ore (fara grasimi, evident), poate fi externat dupa 48 de ore si poate reveni la serviciu dupa 2-3 saptamani.


loading...

Adauga un comentariu