News Flash:

Cum se pregatesc partidele mici pentru parlamentare

14 Octombrie 2004
1021 Vizualizari | 0 Comentarii
•PNTCD asigura o masa calda si adapost pelerinilor cu ocazia Hramului Sfantei Parascheva •PNG si-a facut ziar si firma de partid

Desi activitatea la sediul Aliantiei "DA" sau al Partidului Social Democrat este foarte intensa, deoarece pana la inceperea campaniei electorale a ramas mai putin de o luna, nu acelasi lucru se poate spune despre formatiunile politice care, la alegerile locale, nu au reusit sa depaseasca pragul electoral de 5 la suta. Desi nu dispune de fonduri ridicate, Partidul National Taranist Crestin Democrat a luat initiativa ca, in acest an, sa asigure pelerinilor sositi la Iasi o gustare calda si adapost. La sediul Actiunii Populare, formatiune condusa la nivel local de Neculai Volovat, usa era inchisa. Totusi, pe la orele pranzului, o femeie a deschis usa. "Era randul meu sa stau degeaba", a declarat, plictisita, aceasta. Pestritul Partid Noua Generatie s-a mutat in sediul nou, unde va functiona si clubul fanilor echipei Steaua Bucuresti, patronata de presedintele formatiunii politice, Gigi Becali. Noua Generatie a infiintat un ziar si o firma de partid. Daca ziarul isi propune sa promoveze politica partidului, firma, care poarta numele formatiunii, are un program de construire de locuinte, care, conform declaratiilor liderilor, pot fi cumparate la preturi foarte mici. Mai mult, PNG Iasi va prezenta si liste de candidati la alegerile parlamentare. "Credem ca vom depasi pragul electoral si vom ajunge in Parlament", a declarat ieri Ovidiu Ionescu, presedintele PNG Iasi. Cat despre formatiunea Uniunea pentru Reconstructia Romaniei - URR, nici la pana la aceasta data aceasta nu are un sediu in municipiul Iasi. Liderii filialei iesene a Partidului Ecologist Roman (PER) sunt resemnati in ceea ce priveste soarta lor la alegerile parlamentare. "Nu speram sa intram in Parlament. Preconizam ca vom obtine un procent de aproximativ 3 la suta la alegerile generale. Totusi, dorim sa ne implicam ca observatori si sa avem reprezentanti in toate sectiile de votare din judet", a declarat Vasile Ghiga, presedintele PER Iasi. Acesta a mai declarat ca PER va sustine, la alegerile prezidentiale, candidatura lui Gheorghe Dinu, candidat independent, cercetat in prezent de Parchetul National Anticoruptie.
Bogdan CATANESCU
Tudor LEAHU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1315 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016171 (s)