Culinar

Cum se pune varza la murat pentru iarnă? Sfaturi utile de urmat

Publicat: 25 mai 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Cum se pune varza la murat pentru iarnă Sfaturi utile de urmat
Varza la murat pentru iarnă trebuie pusă cu mare atenție pentru a nu se înmuia pe parcursul sezonului rece

Varza la murat pentru iarnă se pune de obicei la sfârșitul lunii octombrie. Aceasta trebuie aleasă cu atenție pentru ca leguma să reziste pe tot parcursul sezonului rece. De asemenea, pentru a nu se înmuia, va trebui să urmați câteva sfaturi utile.

Toamna este anotimpul în care persoanele încep să se pregătească pentru iarnă. Românii încep să pună murături, să conserve vinete și borcane cu zarzavat.

Varza la murat pentru iarnă – ingrediente și preparare

Varza la murat pentru iarnă se pune de obicei la sfârșitul lunii octombrie, după ce temperaturile scad. Cu toate acestea, se spune că persoanele ce vor pune legume la murat pe data de 26 octombrie, de Sf. Dumitru, se va bucura de murături foarte gustoase, ce nu se vor înmuia. Pentru un butoi de 30 litri, veți avea nevoie de următoarele ingrediente: 10 verze, 2-3 bucăți de sfeclă roșie, un știulete de porumb, câteva crenguțe de mărar și cimbru, 3-4 morcovi tăiați rondele, foi de dafin, boabe de piper și muștar, frunze de hrean și 500 grame de sare mare neiodată pentru murături. Veți începe prin a spăla verzele și le veți scobi cotorul. În interiorul acestuia se vor pune câteva boabe de piper. Frunzele de țelină, hreanul și bețele de mărar vor fi puse pe fundul butoiului. 

Ulterior, adăugați varza, apoi un strat de sare și tot așa până veți umple butoiul. După ce puneți toate legumele, se vor pune condimentele și câteva bucățele de sfeclă roșie printre varză. Saramura se va prepara din 18 litri de apă rece și jumătate de kilogram de sare mare. Aceasta va fi turnată în butoi, până ce varza va fi acoperită. Ulterior, se va lăsa într-un loc răcoros peste noapte și va fi acoperit cu un tifon. Pentru ca varza să fie amestecată bine cu saramura, timp de două săptămâni va trebui suflat aer prin intermediul unui furtun. În fiecare zi va trebuie să acordați măcar cinci minute pentru acest proces. După cele 14 zile, butoiul va fi acoperit definitiv cu un capac. În aproximativ 30 zile, veți putea servi varza murată.

Sfaturi utile pe care să le urmați pentru un preparat gustos

Pentru a nu da greș cu preparatul, va trebui să urmați câteva sfaturi. Atunci când alegeți varza, trebuie să acordați atenție asupra mărimii și aspectului acesteia. Leguma trebuie să aibă maxim 20 centimetri în diametru, iar frunzele sale nu trebuie să fie găurite, pătate sau veștejite. De asemenea, cele groase de la suprafață și murdare, vor trebui înlăturate. În cazul în care sunteți un împătimit al sarmalelor, frunza verzei trebuie să fie puțin plată. Dacă leguma este prea mare, aceasta poate fi tăiată în jumătăți sau chiar sferturi. De asemenea, cotorul se poate păstra dacă varza este mică. Ingredientele secrete la care puteți apela pentru ca murăturile să aibă o culoare aparte sunt gutuia și sfecla. Fructul oferă o culoare galbenă-aurie, iar sfecla o culoare roz. De asemenea, puteți apela și la boabe de porumb pentru a oferi o culoare aurie.

În ceea ce privește mirodeniile și verdețurile, acestea oferă un gust aromat și o doză bogată de vitamine și minerale. Trebuie să puneți aproximativ 25-30 grame de sare la fiecare litru  de apă. Spre exemplu, la 10 litri de apă,  se va folosi 250 grame de sare. Totodată, trebuie să acordați atenție și asupra butoiului în care puneți varza. Acesta trebuie spălat și să nu aibă miros. Pentru a-l dezinfecta, se va turna apă fierbinte împreună cu bicarbonat de sodiu. Se va amesteca o linguriță de praf la un litru de apă. Se va lăsa soluția pentru câteva ore în butoi, apoi se va clăti cu apă caldă și rece.

Varza la murat pentru iarnă trebuie pusă cu mare atenție pentru a nu se înmuia pe parcursul sezonului rece. Aceasta are numeroase beneficii pentru organism și vă poate scăpa de kilogramele în plus.

Adauga un comentariu