News Flash:

Cum te cere de soţie în funcţie de zodie

14 August 2010
1762 Vizualizari | 0 Comentarii
Cum te cere de sotie in functie de zodie
Este momentul pe care îl aşteaptă cu emoţie orice domnişoară. Cat de romantic reuşeşte să fie depinde şi în zodia în care s-a născut. Berbec: Lui ideea poate să îi vină brusc, inclusiv într-un moment sau loc nepotrivite, dar ardoarea de care dă dovadă o să te flateze. Taur: N-ar face un asemenea gest fără inelul, cadoul şi cadrul potrivite. Pentu el o astfel de decizie e pentru toată viaţa, şi deci vrea să fie ireproşabil. Gemeni: O să găsească cele mai drăguţe cuvinte cu care să te convingă. Un catren sau un joc de cuvinte nu sunt excluse. Eventual chiar în scris. Rac: Fire romantică, Racul se gandeşte cu mult la un astfel de moment. Chiar dinainte să te cunoască. Oricum se decide să o facă va fi ceva memorabil. Leu: Cu tot fastul şi subliniind întreaga importanţă a momentului, evident. Leul n-ar putea să facă o astfel de cerere fără să te impresioneze cumva, într-un fel sau în altul. Fecioară: Nu te necăji dacă cererea lui nu are nici un brizbriz romantic. Simplul fapt că vrea să te ia este o dovadă, în sine, a dragostei lui. Altfel e greeeeu de dus la altar. Balanţă: N-ar fi Balanţă dacă n-ar organiza ceva ca în filmele romantice. Cu cină la lumna lumanărilor, flori şi bijuterii. Se spune că Balanţele au inventat căsătoria, dar nu e la fel de sigur că pot să o şi păstreze. Scorpion: S-ar putea ca el să considere subînţeles sau de la sine înţeleasă intenţia lui şi să nu şi-o exprime cu claritate. Oricum, e o veste bună. Inseamnă că i-ai caştigat încrederea suficient. Săgetător: A putea să o facă într-un mod spontan, în timp ce faceţi sport sau sex. In realitate îşi iubeşte mult libertatea, asigură-te că a vorbit serios! Capricorn: Pentru el, indiferent cat de mult te iubeşte, căsătoria rămane în esenţă un contract care necesită toată atenţia lui. El nu se căsătoreşte doar cu tine, ci şi cu rudele, avantajele şi calităţile tale. Vărsător: Uneori impulsul vine de la tine, fiindcă cei mai mulţi Vărsători s-ar mulţumi să rămaneţi doar prietni, fără vreo legalizare pe care o consideră demodată. Dacă e ideea lui, atunci o va exprima într-un mod inedit… Peşti: Şi cu un Peşte s-ar putea să trăieşti mult şi bine înainte să se hotărască să te ceară de soţie. Dacă o face însă, va fi un gest cu siguranţă emoţionant.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1396 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013401 (s)