Boli si tratamente

Cum trebuie sa decurga recuperarea dupa o operatie de apendicita

Publicat: 12 dec. 2014
7
Ce este, de fapt, apendicita? Este inflamatia apendicelui (cu obstructia acestuia ce poate fi cauzata de proliferari limfatice stimulate bacterian sau de un mic corp strain). Simptomele sunt variate: durerea, ce poate avea initial sediul in epigastru (capul pieptului) sau periombilical, coborand apoi in fosa iliaca dreapta (in partea de jos a abdomenului), putand sa iradieze in membrul inferior drept; mai pot sa apara si contractura abdomenului, lipsa poftei de mancare, greturi si varsaturi, diaree sau constipatie, febra.
In cazul meu, totul a inceput cu o durere difuza in fosa iliaca dreapta. Si cum nu duc o viata sedentara, aceasta durere a inceput sa se intensifice, mai ales la efort. Dupa cateva zile a aparut si senzatia de greata, stare generala proasta, ceea ce nu ma lasa sa-mi desfasor activitatea in mod normal. Dupa o saptamana in care nu am prea dat atentie acestor simptome, pe care le-am pus pe seama oboselii (mama mea tot timpul imi spunea ca muncesc prea mult), vazand ca starea nu mi se imbunatateste, mi-am facut curaj si am mers la doctor (in sinea mea banuiam ca este o apendicita). Verdictul: „Intr-adevar, este o apendicita. Nu este o urgenta, in sensul ca «Treci acum pe masa de operatie, scoatem bisturiul si te taiem!», dar sfatul meu este sa vii sa te operam cat mai repede. Este ca o bomba care poate sa explodeze oricand si este mult mai bine sa actionam din timp, deoarece simptomatologia se poate agrava si poti sa ajungi la peritonita, fiind mult mai complicat”.
Ce sa fac? L-am ascultat pe domnul doctor si m-am dus frumos la spital sa ma operez. Am facut internarea, am mers la investigatiile de rigoare, in final ajungand in sala de operatie. Operatia a decurs normal. Domnul doctor chiar facea glume cu rezidentul pe seama incizurii, explicandu-i ca «Asa-i cu fetele, sunt mai pretentioase. Operatia trebuie sa fie mica, sa nu se vada. Vei vedea ca la baieti operam altfel». Pe langa faptul ca mi se parea putin amuzant cum ajunsesem si eu «material didactic», dupa ce ii studiasem si eu pe altii pe perioada facultatii.
Pana aici toate bune si frumoase. Dupa interventia chirurgicala, am mers la Terapie Intensiva, unde a trebuit sa stau vreo patru ore pana m-am dezmortit, fara sa misc capul, intr-o pozitie destul de incomoda. Si de aici incolo a inceput aventura. La ceva timp dupa ce m-am dezmortit, am incercat sa ma ridic in fund la marginea patului. Nici n-am apucat sa ma ridic bine (cu ajutorul mamei mele), ca am ametit imediat si a trebuit sa ma reasez in pat. Dupa mai multe incercari, am reusit sa ma adaptez la pozitia in sezut. Acum voiam sa ma ridic in picioare. Si mai complicat. M-am ridicat usor in picioare, tinandu-ma de calorifer. Imi simteam capul atat de greu si bineinteles ca si de aceasta data a trebuit sa incerc de mai multe ori pana m-am readaptat si la pozitia ortostatica. Apoi am inceput sa fac si cativa pasi sub supravegherea surorii mele (culmea, si ea tot kinetoterapeut). Pentru o proaspat operata era foarte bine, spunea domnul doctor, desi mie mi se parea ca nu sunt in stare sa fac nimic. La trei zile am fost externata si am primit recomandare de repaus, mai mult, la pat in prima saptamana, evitand efortul pana la 4-6 saptamani.
Ce sa zic? Acasa era mult mai bine ca la spital, dar din cauza pozitiei vicioase (a trebuit sa stau atatea ore aproape imobilizata dupa anestezie, la spital am dormit cu perna, desi acasa nu obisnuiesc de multi ani) si a sederii prelungite in pat au aparut niste contracturi musculare cervicale care imi dadeau niste dureri groaznice, ce iradiau spre cap (uneori trebuia sa-mi rotesc capul in pat, cu mana, deoarece ma durea atat de tare incat imi venea sa plang). Din cauza durerilor nu ma puteam misca in voie, aveam gatul „inghetat”, aproape imobil. Am rugat-o pe sora mea (chiar din a doua zi dupa operatie) sa-mi faca masaj cervical cu un antiinflamator in fiecare seara. Dupa cateva sedinte de masaj, durerea s-a ameliorat, aproape chiar a cedat. Acum aveam alta problema. Din cauza repausului la pat, aveam toata coloana intepenita. Am inceput sa fac cateva mobilizari, exercitii foarte simple, incepand cu regiunea cervicala si terminand cu cea lombara. Acum am 2 saptamani si fix 2 zile de la operatie si dupa cateva sedinte de kinetoterapie, combinate cu masajul, am reusit sa scap de durerile acelea ingrozitoare si sa-mi recapat mobilitatea coloanei (kinetoterapia am inceput-o la o saptamana de la operatie, dupa ce am primit acordul medicului). Pot spune chiar, fara sa exagerez, ca au facut minuni.
Floare la ureche, ar spune unii, ca nu-i chiar asa rau dupa operatia de apendicita. Asa credeam si eu inainte, dar am simtit pe propria piele cum e. La inceput abia imi luam cana de ceai, nici macar ciorapii nu puteam sa mi-i pun singura in picioare. Desi, in aparenta, operatia este destul de micuta, este destul de profunda. Orice activitate implica contractia muschilor abdominali (chiar si atunci cand razi, stranuti sau tusesti, cand te asezi sau te ridici din pat, cand mergi etc.), de aceea trebuie evitat efortul si ridicarea greutatilor o perioada (la recomandarea medicului chirurg).
Dupa aceasta experienta, sfatul meu este sa nu stati cu asemenea dureri. Solutii exista.




Adauga un comentariu