Actualitate

Cum va avea loc carantinarea! Raed Arafat ar fi vorbit cu PSD

Publicat: 09 iul. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Cum va avea loc carantinarea Raed Arafat ar fi vorbit cu PSD
Raed Arafat si Marcel Ciolacu

Social-democrații și-au schimbat optica privind legea carantinării, după o discuție cu Raed Arafat. Față de amendamentele pe care le susțineau cu o zi în urmă, social-democrații susțin miercuri o variantă considerată acceptabilă și de guvernanți. Una din principalele doleanțe ale lui Raed Arafat a fost posibilitatea detașării medicilor în timpul stării de alertă, iar PSD a acceptat. De asemenea, PSD dorea inițial ca persoanele carantinate acasă și care nu respectă carantina să nu fie mutate obligatoriu în locații ale statului, însă în urma discuției cu Raed Arafat, s-a renunțat la idee și a rămas varianta guvernamentală.

Pe de altă parte, PSD vrea ca legea să prevadă că o persoană poate fi carantinată doar dacă în fiecare caz Direcția de Sănătate Publică emită o decizie pe care trebuie să o motiveze și care trebuie să conțină durata măsurii și calea de atac prevăzută de lege.

De asemenea, izolarea nu se poate face fără consimțământul persoanei, este un alt amendament PSD. Se poate izola pe loc o persoană, în cazuri excepționale, doar pentru 24 de ore, mai vor social-democrații.

Şedinţa Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, unde se dezbate legea carantinării, a început cu o intervenție a lui Raed Arafat. Lucrările se desfășoară la ora transmiterii acestei știri.

În acestă seară, după ora 19.00, ar trebui să aibă loc o ședință de plen în care să se voteze legea carantinării, iar mâine proiectul să fie adoptat și de senatori.

Printre prevederile discutate în Comisia Juridică se numără:

„carantina persoanelor” – măsură de prevenire a răspândirii bolilor infectocontagioase, constând în separarea fizică a persoanelor suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent patogen, de alte persoane, în spaţii special desemnate de către autorităţi, la domiciliu sau în locaţia declarată de către persoana carantinată stabilita prin decizie motivată a Direcției de Sănătate Publică pentru fiecare persoană identificată, decizie care va conține mențiuni cu privire la data şi emitentul actului, numele şi datele persoanei carantinate, durata măsurii şi calea de atac prevăzută de lege

izolarea” – măsura care constă în separarea fizică a persoanelor afectate de o boală infectocontagioasă sau a persoanelor purtătoare ale unui agent patogen, la domiciliu sau într-o unitate sanitară, în vederea monitorizării stării de sănătate și aplicării unui tratament pe baza consimțământului persoanelor şi numai dacă acest tratament se impune, în scopul vindecării și reducerii gradului de contagiozitate;

„date ştiinţifice oficiale” – informația ce oferă un element de probă bazată pe metode științifice stabilite şi transmise de către instituţii internaţionale sau naționale, cu atribuţii în domeniul sănătăţii.

Prin excepţie de la alin.(1) în situaţia în care, într-un caz individual, un medic constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară, acesta poate decide izolarea persoanei în unitatea sanitară şi informează direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti, pentru maxim 24 de ore.

Pe durata instituirii măsurilor în domeniul sănătății publice, în situații de risc epidemiologic și biologic, conducătorii instituțiilor implicate pot dispune detașări pe durată limitată, de maxim 30 de zile, a personalului medical, paramedical și auxiliar specializat, prin ordin al ministrului sănătății, al Comandantului acțiunii sau, după caz, al conducătorului instituției. Solicitarea detașării personalului se face de către Direcția de Sănătate Publică sau Inspectoratul de Stat pentru Situații de Urgență din județul în care s-a constatat deficitul de personal. Pe perioada detașării sunt asigurate cazarea, masa și transportul detașatului din bugetul instituției care beneficiază de serviciile personalului detașat, al unității administrativ teritoriale sau al Ministerului Sănătății, după caz. Ordinul de detașare poate fi atacat, în termen legal, la instanța de contencios administrativ

Reamintim că în acest moment, bolnavii COVID-19 nu pot fi carantinați pentru că metoda aleasă de Guvern a fost declarată neconstituțională de către CCR. Până la rezolvarea vidului legislativ prin această lege, pacienții se pot externa la cerere, de exemplu.

Adauga un comentariu