News Flash:

Cunoasterea Lui Dumnezeu, biruinta Sfintilor

24 Aprilie 2010
1046 Vizualizari | 0 Comentarii
Parintele Calistrat
Cunoasterea Lui Dumnezeu în Duhul Sfant al Adevarului a fost dintotdeauna, este întotdeauna si va fi pentru totdeauna pecetea preaputernica a sfinteniei care a însemnat fara exceptie toate veacurile istoriei crestine, de la Nasterea, Rastignirea si Invierea Lui Hristos si pana în secolul nostru; secol care, al douazeci si unulea în curgerea vremii, marcat de nebunia vitezei inutil exagerate, de cultul idolatru al performantei si progresului, de vartejul ametitor al secularizarii ateizante si de tavalugul atotnivelator al globalizarii fortate prin inventiile tehnicii si cutezantele nesabuite ale stiintei, - nu are totusi nici el alta sansa de izbavire si de linistire decat vechiul, mereu acelasi si vesnic neschimbat chip traditional de cunoastere a Lui Dumnezeu. Cunoasterea lui Dumnezeu este numita în literatura patristica teologica clasica "lumina cunostintei" deoarece are legatura directa cu inteligenta si priceperea mintii, la care se adauga memoria ca suport al acestora. Daca, de obicei, precum vedem atat în istoria stiintelor naturale, cat si a celor exacte, stradaniile inteligentei umane sfarsesc în teoretizare si abstractizare rationalista, bazata pe studiul fenomenului, al cifrei si al literei, în schimb, în cazul teologiei ca stiinta sistematica al carei obiect de studiu îl reprezinta Dumnezeu Insusi, cunoasterea de care se învredniceste omul se refera direct la descoperirea pe cale atat naturala cat si supranaturala a Adevarului, formulata în învataturi de credinta numite dogme. Acestea nu sunt altceva decat stalpii de sustinere ai dreptarului Ortodoxiei întemeiat pe învatatura apostolica primita de la Mantuitorul Hristos si transmisa urmasilor prin predanie ca Sfanta Traditie în sanul Sfintei Biserici prin Ierarhie în chipul fericitei sobornicitati a Sfintilor Parinti si scriitori bisericesti din primele opt veacuri de aur ale crestinatatii, adica din secolele celor sapte Sfinte Sinoade Ecumenice ale Bisericii Universale. Insa împlinirea practica si concreta a credintei crestine nu s-a realizat în cladiri luxoase marete de prestigiu academic si universitar, ci în vagaunile si pesterile muntilor si ale pustiurilor batute de toate vanturile lumii si ale istoriei, prin asprele nevointe ascetice si trairile mistice înalte ale luptatorilor de elita de pe frontul de avangarda al monahismului, aflati în cautarea isihiei, adica a linistii interioare a sufletului ca singurul cadru adecvat salasluirii tainice a Lui Dumnezeu în launtrul omului – iar prin acesta în lume; altfel spus, de vreme ce "Credinta fara fapte moarta este" (Iacov 2.20), e clar ca si faptele fara credinta... la fel!
Cunoasterea teologica în expresia ei academica nu constituie nicidecum forma ultima a priceperii de comunicare cu Dumnezeu, pentru ca exista o cale superioara de acces, centrata pe post, pe rugaciune si pe milostenie. De altfel, doar de aceasta din urma se ocupa colectia sublima de scrieri ascetice si mistice numita "Filocalia", care analizeaza si prezinta pana la ultimile consecinte si caracteristici definitorii etapele urcusului duhovnicesc al sufletului spre întalnirea cu Dumnezeu în darul Preasfantului Duh. Pildele cele mai elocvente de realizare la varf a acestui ideal suprem al vietii constituie relatarile reprezentative si semnificative din "Vietile Sfintilor", vase alese ale Duhului Sfant al Lui Dumnezeu, precum Sfantul Marcu, ascetul din Muntele Francisc, Sfanta Isidora cea nebuna–pentru-Hristos, Sfantul Antonie cel Mare, "Doctorul Egiptului", Sfantul Pahomie cel Mare, Parintele calugarilor, Sfanta Maria Egipteanca si multi altii. Fapte de pomina ale acestor "savanti eminenti" în adevarata stiinta teologica sunt de pilda înaltarile de la pamant în vazduh în timpul rugaciunii – precum se petrecea cu Pavel ieroschimonahul, duhovnicul Sfintei Teodora de la Sihla -, convorbirile de taina dintre mucenicii temnitelor prigonitoare si Sfintii Ingeri pazitori ori, chiar cele fata-catre-fata cu Dumnezeu Insusi, precum si îmblanzirea fiarelor salbatice înfometate în arenele romane de catre crestinii osanditi la moarte pentru credinta lor de catre împaratii pamantesti persecutori care uitau de fapt, în încercarea lor ridicola de a desfiinta crestinismul înspaimantandu-L pe Dumnezeu ca El ramane Stapanul absolut al Universului vazut si nevazut ca si Creator al acestuia: "Cerurile spun slava Lui Dumnezeu iar facerea mainilor Lui o vesteste taria" (Psalmul 18, 1).
Primind jertfa muceniceasca a credinciosilor Sai, A-toate-Ziditorul veghea plamadirea sanatoasa a crestinismului prin sangele martirilor nevinovati ca înlocuire a stravechilor jertfe paganesti idolatre. Asadar, calea înalta a rugaciunii extatice a umplut sinaxarele de sfinti asceti, pustnici, anahoreti, eremiti, cuviosi si cuvioase, al caror numar nesfarsit a împodobit cerul Bisericii cu stele stralucitoare de sfintenie, "casnici ai Lui Dumnezeu" (Efeseni 2, 19). Ca rezultat direct al adancirii nevoitorului pe aceasta cale se dobandeste "priceperea duhovniceasca", de fapt miezul de foc al lucrarii harului Duhului Sfant în sufletul omenesc, numita si "harisma discernerii" sau "darul deosebirii duhurilor". La urma tuturor acestora, ca o cununa a lor, gasim calea imparateasca a rugaciunii facute cu "smerita cugetare", cale pe care pasind cu statornicie în toata vremea vietii lor, sihastrii de pretutindeni si dintotdeauna, "stalpii pustiei", au fost feriti de înselarea diavoleasca sau de caderea prin "înaltarea mintii" – necrutatorul razboi nevazut prin care satana vrea sa îi însele de-i va fi cu putinta chiar si pe cei alesi. De aceea atrag atentia Sfintii Parinti – precum Isaac Sirul si Ioan Scararul – ca "cei ce nu se sfatuiesc, cad ca frunzele"; si iarasi: "mantuirea asta întru mult sfat". De altfel, înca cu o mie de ani mai înainte de Hristos, Regele Prooroc David exclama: "Multi sunt cei ce se lupta cu noi de la inaltime!" (Psalmul 55, 2). Iar Pavel, Apostolul neamurilor ne înstiinteaza ca "Lupta noastra nu este impotriva sangelui si a trupului ci impotriva incepatoriiilor,impotriva stapaniilor, impotriva stapinitorilor intunericului acestui veac" (Efeseni 6, 12). Nu întamplator am amintit toate acestea, deoarece
"Patericele" si "Vietile Sfintilor" sunt pline de pilde de cadere ale multor luptatori încercati datorita nechibzuintei mintii si a lipsei de trezvie si de atentie. Este vorba în special de asa-numita "cadere în sus" sau "cadere prin angelism", altfel spus de umplerea sufletului de mandria izvorata din automultumirea prin parelnicele fapte bune. Sfanta smerenie deschide drumul catre Tronul Dumnezeirii. Caile apropierii de Dumnezeu pe care le-am înfatisat în aceste cateva randuri au fost batatorite atat de sfinti monahi, calugari vietuitori prin manastiri, cat si de sfinti crestini din lume, simpli credinciosi ravnitori si doritori de mantuire. De fapt, calea spre Dumnezeu este calea de a vietui cu Dumnezeu; altfel spus, calea spre vesnicie e doar prin Hristos si cu Hristos: "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata!" (Ioan 14.6). Intrebati fiind de Mantuitorul, atunci cand le vorbea despre patima, jertfa si daruire pentru Imparatia Cerurilor, de ce nu-L parasesc si ei ca toti ceilalti – Apostolii au raspuns: "Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vietii vesnice" (Ioan 6, 68).
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4292 (s) | 23 queries | Mysql time :0.277427 (s)