News Flash:

Cupa de toamna la fotbal, in comuna Lungani

8 Septembrie 2007
882 Vizualizari | 0 Comentarii
• Astazi la pranz, in comuna Lungani, va fi organizata prima editie a Cupei de toamna, o competitie fotbalistica la care participa copii pana la 18 ani, din 3 comune iesene


Actiune inedita pe terenul de fotbal al comunei Lungani. Copii in varsta de pana la 18 ani, din trei comune iesene, vor avea ocazia sa-si masoare fortele cu una dintre cele mai puternice grupe de copii si juniori ale Politehnicii Iasi. Este vorba despre grupa pregatita de Adrian Cotan, care va infrunta copiii din comunele Lungani, Braesti si Baltati. Initiativa ii apartine lui Liviu Bulgaru, coordonatorul zonei Lungani din partea Partidului Democrat. "Este prima editie a acestei competitii pe care vrem sa o permanentizam, pentru ca trebuie sa le oferim alternative copiilor de la tara.

Tinerii au nevoie de actiuni de acest gen, sa faca miscare intr-un cadru organizat si sa-si descopere noi aptitudini. Bineinteles ca vom acorda si premii pentru cei care vor castiga, totul urmand sa se desfasoare intr-un cadru de fair-play. Deja am adus un rand complet de echipament pentru copiii din Braesti, care au fost foarte bucurosi cand au avut ocazia sa joace intr-o costumatie completa de fotbal", a declarat Liviu Bulgaru. Actiunea va incepe la ora 14.00, iar cele patru echipe vor juca fiecare cate 2 partide, la sfarsitul competitiei organizatorii oferind premii constand in cupe si diplome, sucuri si ciocolate. Partidele se vor desfasura pe teren normal, 11 contra 11, fiecare joc avand 2 reprize a cate 30 minute fiecare. De asemenea, pentru a mari interesul potentialilor beneficiari ai proiectelor europene, Liviu Bulgaru a initiat o serie de discutii cu acestia, astfel incat comunele Lungani, Braesti si Baltati sa nu mai fie considerate printre cele mai sarace din judetul Iasi. "Am initiat o serie de discutii cu potentialii beneficiari ai fondurilor europene, pentru a creste nivelul de trai din aceasta zona saraca. Voi mai avea in continuare discutii pe aceste teme, pentru ca oamenii trebuie informati despre toate posibilitatile de a dezvolta afaceri in zona", a mai spus Liviu Bulgaru.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1394 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018736 (s)

loading...