News Flash:

Cupa Nikons a ajuns la ora bilantului

14 Septembrie 2006
902 Vizualizari | 0 Comentarii
• Organizatoarea Cupei Iasului Nikons la dans sportiv, Mariana Niculita, a tras ieri concluziile celei de-a treia editii a competitiei • Astfel, toate gruparile prezente la startul concursului din Sala Polivalenta au laudat organizarea • La sfarsitul lunii octombrie, judetul Iasi va gazdui Cupa Romaniei la dans sportiv


Ca orice competitie care se respecta, Cupa Iasului Nikons la dans sportiv a ajuns la ora bilantului. O intrecere care a reunit la start floarea dansului sportiv din Romania si din Republica Moldova i-a incantat pe toti cei prezenti in Sala Polivalenta pe durata concursului.

Cei 300 de dansatori au oferit un spectacol de gala din toate punctele de vedere, de la tinutele vestimentare, pana la prestatiile de exceptie din concursul propriu-zis. In final, presedintele clubului Nikons, Mariana Niculita, a primit felicitari din partea tuturor delegatiilor, prezente la concurs. "Multi colegi de-ai mei de la alte cluburi mi-au zis ca nu au avut curajul sa se inhame la organizarea unui astfel de concurs. Chiar daca nu mi-am putut face o parere despre competitia in sine, fiind prinsa mai mult cu rezolvarea problemelor organizatorice, sunt multumita de rezultate, iar aprecierile din partea delegatiilor si sponsorilor vin sa confirme faptul ca eforturile noastre nu au fost in zadar", a declarat Mariana Niculita, la bilantul competitiei. Presedinta clubului Nikons a mai tinut sa precizeze si faptul ca publicul a fost destul de restrans, pentru ca inca nu stie prea multe despre dansul sportiv si nicidecum din cauza pretului de 100 mii lei (10 RON) al biletului de intrare. "Cred ca am stabilit un pret de intrare normal, daca ne gandim ca un bilet la cinematograf costa circa 70 mii lei (7 RON - n.r.). Chiar si asa, am vandut circa 270 de bilete in cele doua zile de concurs, fapt care, de asemenea, ma multumeste. Multumesc primariei pentru sprijinul acordat, sper sa primesc cat mai curand a doua transa din contractul deja existent si ca vor mai exista colaborari de acest gen", a mai spus Niculita. Iesenii se vor reintalni cu farmecul dansului sportiv la sfarsitul lunii octombrie, cand Sala Polivalenta va gazdui o noua editie a Cupei Romaniei.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1716 (s) | 22 queries | Mysql time :0.050801 (s)