News Flash:

Curent electric in tevile de apa la blocul F1 din Gradinari (GALERIE FOTO si VIDEO)

3 August 2009
4212 Vizualizari | 3 Comentarii
Curent electric in tevile de apa la blocul F1 din Gradinari GALERIE FOTO si VIDEO
• Curent electric de 220 V: asta curge prin tevile de la baile iesenilor care locuiesc in blocul F1, de pe strada Gradinari nr. 16 • Curentul provine de la sistemul de iluminare de la un apartament din scara A • Din aceasta cauza, un batran de 70 de ani lupta pentru a supravietui dupa ce s-a electrocutat in timp ce dorea sa faca un dus • Barbatul a fost transportat in stare grava la spital, iar acum viata sa atarna de un fir de ata • Locatarii blocului se tem acum sa mai deschida apa la baie sau sa foloseasca toaleta

Incident cat se poate de ciudat in blocul F1 din Strada Gradinari nr. 16 din Iasi. Un batran de 70 de ani se zbate intre viata si moarte dupa ce s-a electrocutat in timp ce incerca sa faca un dus. Este foarte bizar modul in care curentul electric a patruns in corpul barbatului, in conditiile in care acesta nu avea nici un aparat electric asupra sa. Curentul electric a trecut prin dus. Energia electrica a intrat in corpul barbatului atunci cand acesta a pus mana pe dus si a vrut sa il deschida. Dintr-o data, barbatul a simtit cum furnicaturi dureroase ii strapung tot corpul. Speriat, Ioan Crisu a inceput sa strige dupa ajutor. Sotia i-a sarit repede in ajutor si l-a gasit pe barbat intins pe jos in baie cu dusul in mana. Cand a pus mana pe sotul sau pentru a vedea ce s-a intamplat, Elena Crisu a simtit si ea curentul electric. Disperata, a strigat dupa ajutorul vecinilor care au sarit repede pentru a vedea ce s-a intamplat. Cu ajutorul vecinului de la etajul doi, Valentin Vladoi, batranul a fost scos din baie si a chemat ajutorul serviciului de urgenta. "Nu a apucat sa dea drumul la apa si cand a pus mana pe dus, l-a si trantit. Am auzit un racnet puternic si stiind ca e bolnav, m-am gandit ca i s-a facut rau. A cazut cu capul pe faianta, l-am gasit intins pe jos, era ca mort si cand am pus mana pe el m-a zguduit si pe mine. E fript la inima si are cicatrice si in spate. Eu mi-am facut dus ieri (sambata -n.r.) la amiaza si nu am patit nimic", a declarat Elena Crisu. Echipajul care a sosit la fata locului l-a gasit pe barbat aproape fara suflare. Timp de mai bine de zece minute cadrele medicale au efectuat resuscitarea si au reusit sa il readuca pe barbat la viata. Acesta era intr-o stare foarte grava si a fost transportat la Spitalul Sf. Spiridon, fiind internat la Anestezie si Terapie Intensiva. Potrivit medicilor, starea barbatului este extrem de grava, iar sansele acestuia de revenire sunt reduse. Barbatul nu este singurul care s-a electrocutat in asemenea conditii. Tot in seara tragediei, si alti vecini de pe acelasi tronson au simtit cum s-au electrocutat, dar foarte putin. Chiar si ieri, dupa cum sustin locatarii blocului, curentul electric trecea prin apa care le curgea la robinetul de la baie. "Tot ieri, s-a simtit si la noi, cand a vrut sa faca mama baie, dar a fost mai usor. Ea era in cada si nu a pus mana pe dus, a reusit sa o scoata fata. Nici nu am avut timp sa ne gandim ce trebuie sa facem ca am auzit strigatele de ajutor ale vecinei", a spus Valentin Vladoi.

Locatarii blocului se tem sa mai foloseasca apa

Chiar daca nu stau pe tronsonul cu pricina, locatarii blocului se tem sa mai foloseasca baile sau sa mai faca dus. Acestia cred ca toata tragedia a pornit de la un fir neizolat de la apartamentul de la parterul blocului. Desi nu dau vina direct pe vecinul lor de la parter, locatarii spun ca acesta si-a facut renovari in tot apartamentul cu o firma specializata. "Este vecinul de la parter care si-a facut modificari in casa cu o firma specializata. Dar asa ceva nu s-a mai intamplat pana acum. Sincer sa fiu, acum ne temem sa mai folosim toaletele", a spus un alt locatar. Avand in vedere modul in care a avut loc electrocutarea, atat reprezentantii politiei, cat si ai E.ON Moldova au demarat o ancheta. In urma verificarilor, anchetatorii au stabilit ca pe tronsonul pe care locuieste barbatul, mai multe persoane din diferite apartamente s-au electrocutat usor cand au folosit apa de la baie. "La fata locului a fost prezenta si o echipa de interventii de la E.ON Moldova, care a stabilit ca tevile de la baie sunt strabatute de curent electric de 220V. Curentul provine de la sistemul de iluminare din aceeasi scara de la un apartament" sustin anchetatorii. Oamenii legii si reprezentantii E.ON Moldova i-au pus in vedere proprietarului apartamentului respectiv sa nu foloseasca iluminatul in locuinta pana la efectuarea unei expertize si remedierea defectiunii, fiind scoase sigurantele aferente. "Maine (astazi - n.r.) desfacem tavanul si o sa vedem ce s-a intamplat, dar nu cred ca are treaba de la mine", a precizat Petrica Olariu, proprietarul apartamentului cu pricina. Anchetatorii vor continua verificarile si in functie de evolutia medicala a barbatului electrocutat, se vor lua masuri legale.


























Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (3)

florin  | #76121
S-a inventat nulul de protectie.
Cu nulul ala poti trage un fir pina-n baie la cada, la baterie, la tot ce ar fi metalic etc.
Daca nu e prevazut in casa nul de protectie, ar fi o varianta generala. Facut priza de impamantare afara si legat de ea toata tavaraia metalica cu apa rece si calda.
virgil  | #76122
Florine, daca nu stii cu ce se mananca nulul de protectie, taci dracului din gura si nu mai debita tampenii.
Anonim  | #76123
Nu inteleg cum se poate face asa ceva: Tevile de apa nu trec prin pamant cand intra sau ies din scara. ele sunt inpamantate automat (ex caloriferele) au intotdeuna potential 0
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2814 (s) | 22 queries | Mysql time :0.150324 (s)