Stiri si curiozitati

Curs valutar 16 aprilie 2021. Ce se întâmplă cu euro la sfârșitul săptămânii. Anunț pentru românii care au credite

Publicat: 16 apr. 2021
bancnote euro
Banca Națională a României (BNR) va trasnsmite noile cotații ale principalelor monede de pe piața interbancară la ora 13:00

Curs valutar 16 aprilie 2021. Banca Națională a României (BNR) va trasnsmite noile cotații ale principalelor monede de pe piața interbancară la ora 13:00. Până atunci, cursul valabil este cel de ieri, 15 aprilie.

Moneda europeană a rămas la valoarea de 4,92 lei. În luna martie au fost surprize pe piața interbancara. Cei care au de suferit sunt românii care au credite în moneda europeană. Vorbim de faptul că au fost trei şedinţe consecutive de recorduri în faţa leului (29 martie – 4,8972 lei/euro, 30 martie – 4,9156 lei/euro, 31 martie – 4,9251 lei/euro). Euro a atins cea mai mare valoare din istorie în faţa leului pe 31 martie 2021: 4,9251 lei.

Curs valutar 16 aprilie 2021

Leul și-a continuat deprecierea față de moneda unică europeană, care este tot mai aproape de pragul de 5 lei. În creștere este și prețul gramului de aur, în vreme ce lira sterlină, dolarul american și francul elvețian s-au depreciat față de moneda națională. Moneda unică europeană s-a apreciat joi în raport cu leul, față de ziua precedentă. Cotația acestei monede a ajuns la 4,9245 lei. Valoarea maximă a euro din acest an a fost atinsă la data de 31 martie, al 11-lea maxim istoric al lunii, de 4,9251 lei.

Dolarul s-a depreciat în raport cu leul în data de 15 aprilie. Moneda americană a ajuns la o cotație de 4,1111 lei. Valoarea maximă a anului 2021 a fost de 4,1969 lei, înregistrată la data de 31 martie 2021.

Ieri a fost o noua zi în care francul elvețian s-a depreciat față de leu. Valoarea monedei a ajuns 4,4560 lei. Moneda elvețiană s-a situat la un curs de schimb mediu de 4,4692 lei de la începutul anului.

Tot în scădere față de leu a fost și lira sterlină. Cotația acestei valute a ajuns la 5,6701 lei. Cea mai mare valoare la care s-a situat moneda britanică în 2021 a fost de 5,8021 lei, atinsă la data de 5 aprilie.

Prețul stabilit de BNR pentru gramul de aur a fost joi în creștere. Cotația a ajuns pe 15 aprilie la valoarea de 231,0234 lei.

Pe 7 august 2020, aurul a atins un nou record în faţa leului, 271,0003 lei pentru un gram. Nu există date pe site-ul băncii centrale pentru valorile metalului preţios înainte de 2005.

Cursul valutar pentru astăzi va fi comunicat de oficialii Băncii Naţionale a României (BNR) în jurul orei 13:00 şi, imediat ce se va afla, va fi publicat şi pe BZI.ro.

1 euro = 4.9243

1 dolar = 4.1120

1 franc elveţian = 4.4730

o liră sterlină = 5.6647

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut joi de la 1,60% la 1,59%, arată datele publicate de BNR. De cealaltă parte, Indicele ROBOR la 6 luni a rămas joi la 1,68%.

Noua valoare a IRCC, valabilă în perioada ianuarie-martie 2021, este de 1,88%, în scădere de la 2,17% în trimestrul IV din 2020. Scăderea de 0,29 puncte procentuale se aplică pentru creditele acordate populației după mai 2019, dată la care a înlocuit referința ROBOR în contracte. După o periodă de circa 6 luni în care IRCC a fost mai mare decât ROBOR, indicele pentru creditele noi trece din nou pe scădere.

Valoarea IRCC este calculată pe baza dobânzii medii la care băncile se împrumută între ele și aplicată cu o întârziere de un trimestru față de perioada de referință, Valoarea aplicabilă din ianuarie este calculată pe datele din iulie-septembrie.

Cum calculează BNR cursul valutar

De-a lungul inregii zile lucrătoare, există un curs cotat permanent, pe aşa-numita piaţa valutară interbancară. Acolo participă toate băncile autorizate, pentru a îşi regla excesul sau nevoile de valută. Există un curs BID – al ofertei, respectiv unul ASK – al cererii, care se afla de obicei la o distanţă de mai puţin de un ban unul de celălalt.

La ora 13, BNR observă cursul ASK pentru perechea euro/leu. Dacă punctul exact în care se afla leul i se pare că este mai degrabă o extremă şi nu reflectă evoluţia de peste zi, vă alege oricare moment din oră premergătoare. În zile cu volatilitate mare, libertatea asta ajută destul de mult la „stabilizare “.

Odată cu anunţarea reperului faţă de euro, Banca Naţională ia direct de pe piaţa internaţională cotaţiile celorlalte valute faţă de euro şi face aşa-numitul cross – raportarea faţă de leu. Chiar dacă se fac tranzacţii şi în alte valute pe piaţa locală, preţul este atât de sincronizat încât nu este nevoie de cotaţii separate.





Adauga un comentariu