Eveniment-Social

Cursuri de formare profesională în Italia pentru cadrele didactice ieșene!

Publicat: 06 aug. 2022
Grup de oameni cu picturi in maini
Cursuri de formare profesională în Italia pentru cadre didactice ieșene

Activitățile de formare Erasmus+ continuă la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Iași. În perioada 11–22 iulie 2022, patru cadre didactice de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” au participat la cursuri de formare profesională, în cadrul proiectului Erasmus+. Cursurile finanțate de Uniunea Europeană, prin programul Erasmus+, au fost organizate de Europass Teacher Academy în Florența, Italia

În cadrul mobilității au participat cadre didactice din Cipru, Irlanda, Italia, Franța, Germania, Polonia, România, Spania și Ungaria, iar limba de comunicare a fost engleza.

Cursuri de formare profesională, în cadrul proiectului Erasmus

Recent, patru cadre didactice de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Iași au mers într-un schimb de experiență inedit în Florența, Italia.

„Cursul intitulat «How to Use Tablets, Educational Apps and Social Media in the Classroom», la care au participat doamnele profesoare Liliana Giugastru și Silvia Coșarcă, a vizat achiziția unor cunoștințe și deprinderi de utilizare a unor platforme și aplicații educaționale, integrate în activitățile didactice ca instrumente de predare-învățare, cu rolul de a facilita comunicarea profesor-elev și învățarea motivațională”, a declarat Antonina Bliorț, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Iași.

În cadrul cursului au fost prezentate diverse instrumente și aplicații din sfera digitală, precum Trello, Slido, Padlet, Coggle, Canva, Nearpod, dar și modalități de integrare a acestora în cadrul lecțiilor interactive, oferind, astfel, o perspectivă asupra celor mai bune practici şi modalităţi concrete de utilizare a tehnologiilor care pot susţine şi îmbunătăţi activitatea de învăţare.

„Participarea la acest curs ne va ajuta să realizăm lecții mai dinamice și mai interesante pentru elevi, astfel încât va contribui la dezvoltarea calității actului educațional, la sporirea atractivității orelor de curs, generând, în același timp, creșterea motivației de învățare a elevilor”, a declarat directorul Colegiului Național „Vasile Alecsandri” Iași.

Creativitatea, pusă la încercare

Cel de-al doilea curs, intitulat „Intensive English and Arts and Wellbeing”, la care au participat prof. Nicoleta Darabană și prof. Mihaela Pavel, a vizat, pe de o parte, îmbunătățirea abilităților de conversație în limba engleză, prin cunoașterea elementelor de cultură și civilizație locale și, pe de altă parte, îmbunătățirea atitudinii creative și stimularea gândirii critice, prin intermediul diverselor forme de artă, cum ar fi pictura, sculptura sau fotografia.

Fără a avea experiență sau talent în domeniul artei, cadrele didactice au învățat să utilizeze procesul creativ, tehnicile și lucrările de artă pentru a ne cunoaște și a explora propriile emoții și trăiri. Beneficiile terapiei prin artă sunt multiple, mai ales în cazul elevilor cu deficiențe sau blocaje în comunicarea verbală, de la cunoașterea de sine și exprimarea emoțiilor, până la creșterea stimei de sine, îmbunătățirea comportamentului și dezvoltarea abilităților interpersonale, pe scurt, dobândirea unei bunăstări fizice, mentale și emoționale.

Experiența de la curs va fi valorificată în cadrul orelor de dirigenție și a activităților extrașcolare pentru cunoașterea de sine, dezvoltarea abilităților de comunicare, gestionarea stresului, adaptabilitate și așa mai departe, competențe transversale atât de utile în formarea elevilor.

Ambele cursuri au favorizat schimbul de bune practici, dezvoltarea competențelor interculturale și creșterea motivației cadrelor participante.




Adauga un comentariu