National

CUTREMUR IN GUVERN! I se cere DEMISIA!

Publicat: 28 iun. 2016
1

Eurodeputatul PSD Emilian Pavel si liderul TSD Gabriel Petrea cer premierului Dacian Ciolos demiterea ministrului Comunicatiilor, Marius Bostan, pentru afirmatiile sale referitoare la sistemul de educatie.

„Consideram ca declaratiile domnului Bostan, citate astazi in presa, il descalifica intr-o maniera iremediabila si va solicitam, cu respect, sa ii cereti respectivului individ demisia in cel mai scurt timp. Domnul Bostan probabil ca nu stie, dar dreptul la educatie gratuita este prevazut in Constitutia Romaniei, pe langa multe alte tratate si conventii europene sau internationale la care tara noastra este parte. Suntem siguri ca dumneavoastra stiti acest lucru ! De asemenea, este foarte posibil ca domnul Bostan sa nu stie, dar exista parinti care nu isi pot permite sa plateasca 100 de lei pe luna pentru un drept fundamental. Poate ca domnul ministru ne spune si ce se va intampla cu acei copii”, afirma cei doi reprezentanti PSD intr-un comunicat transmis marti.

Cei doi afirma ca sunt siguri ca declaratia ministrului Bostan nu reprezinta nici opinia premierului Ciolos si nici pozitia oficiala a Guvernului.

„Ministrul Bostan reuseste de asemenea sa jigneasca dascalii, spunand ca unii dintre ei isi bat joc de meseria lor, fapt care ni se pare, dincolo de orice alte comentarii pe care am putea sa le facem si pe care domnul respectiv le merita – pur si simplu descalificant. Va rugam, domnule Prim-ministru, sa clarificati aceasta afirmatie. Speram, suntem siguri de fapt, ca ea nu reprezinta nici opinia dumneavoastra si nici pozitia oficiala a guvernului. Domnul Bostan le cere unor dascali demisia. Noi credem insa, domnule Prim-ministru, ca el este cel care rebuie sa plece, in cel mai scurt timp”, afirma cei doi social-democrati in comunicatul mentionat.

Ei ii cer sefului Guvernului sa ia masuri imediate in privinta ministrului Bostan.

„Stimate domnule Prim-ministru, avalansa de prostii emise astazi de catre un membru al cabinetului pe care il conduceti va obliga, in opinia noastra, sa actionati de urgenta. Nu credem ca are rost sa va retinem acum cu argumente evidente, pe care dumneavoastra, prin experienta nationala si europeana pe care o aveti, le stiti foarte bine. Ele pot face referire la natura unui drept fundamental, la implicatiile umane si sociale ale nastrusniciei domnului Bostan, la faptul ca asa zisa mentalitate comunista privind invatamantul gratuit este de fapt o practica generalizata la nivel european si mondial, la faptul ca educatia nu este un serviciu si la multe altele”, mai spun cei doi reprezentanti PSD.

Unii profesori isi bat joc de meseria lor si spun ca au salarii mici, aceasta justificare fiind o imbecilitate, a declarat, marti, ministrul Comunicatiilor, Marius Bostan, intr-o conferinta de specialitate.

„Eu vad parintii la scoala. Eu sunt parinte. Jumatate dintre ei nu se intereseaza, nu cer calitate profesorului. Profesorii au salarii mici. Nici in partea cealalta nu se cere calitate. Unii profesori pur si simplu isi bat joc de meseria lor si spun ca au salarii mici. Domnule, mergi acasa, da-ti demisia. Dar nu sa iti bati joc de viitorul copilului. Justificarea ca „am salariu mic” e o imbecilitate. Am salariu mic, imi dau demisia, ma apuc de alta munca daca nu imi place meseria asta. Vorbele mele poate sunt brutale. Daca fiecare parinte ar plati 100 de lei pe luna, nu mult, ceva simbolic, dar sa simta ca nu e gratis…”, a spus Bostan.

In opinia sa, gratuitatea este o reminiscenta a anilor de comunism.

„Mentalitatea comunista a fost asa: sa primesc gratis educatie. Atunci nu cer in partea cealalta la ghiseu calitate. Sa primesc gratis curent, de exemplu. Nu m-ar deranja foarte mult ca s-ar opri curentul la ora 12,00. Dupa parerea mea, orice serviciu trebuie platit intr-o forma sau alta. Pentru foarte multi parinti daca ar simti ca in fiecare luna dau ceva, o suma, ar constientiza ca nimic nu e gratis. La noi, in mentalul colectiv, a intrat prea adanc gratuitatea. Atunci nimeni nu mai intelege cum functioneaza statul de fapt. Ar trebui facute seminarii despre functionarea statului. Atunci nu ar mai veni cu cereri care sunt de neimplinit sau de nerezolvat. Spunem tot timpul „sa se dea”. Nu avem in partea cealalta „de unde”. Parerea mea este ca e o reminiscenta a celor 50 de ani de comunism”, a mai afirmat ministrul Comunicatiilor.

Acesta a precizat ca munca ar trebui legata de performanta si a subliniat ca nu este de acord cu sistemul de salarizare existent in prezent in Educatie.





Adauga un comentariu