National

Cutremurător! Cadavru mâncat de câini, pe Centura Capitalei

Publicat: 27 ian. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Cutremurător Cadavru mâncat de câini pe Centura Capitalei
Din primele verificări polițiștii au observat cadavrul ca fiind parțial dezbrăcat, acesta ar fi fost mâncat de câini, iar în zona capului lipsește o parte din scalp

O descoperire macabră, chiar pe Centura Capitalei, a fost anunțată joi seara la 112, potrivit IPJ Ilfov.

În această seară, în jurul orei 18:06, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către o persoană, cu privire la faptul că pe DNCB – din Cernica se află un cadavru pe carosabil.

Din primele verificări polițiștii au observat cadavrul ca fiind parțial dezbrăcat, acesta ar fi fost mâncat de câini, iar în zona capului lipsește o parte din scalp.

„Este vorba despre un cadavru al unei persoane de sex masculin. Din primele verificări s-a constatat că victima este dezbrăcată parțial, prezintă o leziune deschisă în zona capului și mai multe echimoze pe corp. Se fac cercetări în vederea stabilirii cauzelor decesului”, s-a precizat în prima informare IPJ Ilfov.

A fost anunțat Serviciul de Medicină Legală, care s-a deplasat la fața locului, pentru efectuarea de activități din competență.

Potrivit unor surse judiciare, din primele date reiese că este vorba despre un cetățean străin (migrant), care se ascundea sub un TIR. În timpul mersului, acesta ar fi căzut de sub TIR, fiind grav rănit, survenind decesul. Ulterior, a fost mâncat de câini.

„La fața locului s-au deplasat polițiștii din Pantelimon și ai Serviciului de Investigații Criminale, unde au constatat că aspectele sesizate se confirmă”, se precizează în informarea poliției.

Judecata soților Ceaușescu

Adauga un comentariu