News Flash:

Cvartet bancar inselat

21 August 2002
1437 Vizualizari | 0 Comentarii
•Doua dintre cele patru banci la care a operat Vasile Iftode incearca sa-si recupereze debitele •BancPost si Ro Bank a scos la vanzare bunurile cu care a gajat omul de afaceri •Cooperativa de Credit "Viitorul" si Banca "Tiriac" nu au initiat nici o actiune in acest sens •"Gaura" creata de Vasile Iftode sistemului bancar iesean este cifrata la aproape 14 miliarde lei Arestarea in luna februarie a lui Vasile Iftode a fost semnalul de alarma pentru toate bancile cu care a lucrat acesta de a verifica corectitudinea imprumuturilor contractate. La scurt timp, au fost arestati functionari ai BancPost si prieteni de afaceri ai lui Iftode. Dupa ce acuzatiile au inceput sa curga, iar bancherii au vazut ca gluma se ingroasa, fiecare pagubit a incercat sa recupereze din datoriile pe care administratorul atator firme l-a creat in sistemul bancar iesean. BancPost s-a pricopsit cu doua case Prima care a facut demersurile legale pentru recuperarea prejudiciului a fost BancPost. In luna martie, conducerea institutiei a obtinut o hotarare judecatoreasca pentru vanzarea prin licitatie a doua imobile apartinand lui John Livingstone si Corneliu Petriu. Prima casa, situata pe strada Cerchez nr 4, a fost scoasa la vanzare pentru suma de 2,5 miliarde, cea de-a a doua fiind evaluata la peste 800 milioane lei. Lipsa cumparatorilor a determinat banca sa achizitioneze cele doua vile la un pret reprezentand 75 la suta din valoarea lor, adica 2,131 miliarde de lei, respectiv 656 milioane lei. Astfel, in actele contabile ale institutiei bancare se poate spune ca a fost acoperita o parte din lipsa. "Deocamdata, atat s-a putut face", a declarat Daniela Teodoriu, de la Serviciul Relatii cu Publicul din cadrul BancPost. John Livingstone a declarat ca va ataca in instanta masura luata de banca, chiar daca executorul judecatoresc avea hotararea completului de judecata inca din luna aprilie, existand astfel timp destul pentru sustinerea cauzei proprietarului. In cazul lui Corneliu Petriu, lucrurile par a fi mai simple, el fiind arestat alaturi de Iftode, neavand pe nimeni care sa conteste masura vanzarii prin licitatie. Supraevaluari la bunurile gajate pentru RoBank La aceasta banca, Vasile Iftode a fost la fel de abil. Pentru imprumuturile luate, a gajat cu un teren in suprafata de 5.500 mp din comuna Letcani si cu o societate din satul Budai, apartinand lui Laurentiu Zenica. Primul a fost evaluat la 66.000 de dolari, al doilea bun fiind cotat la doar 2,6 miliarde lei. Terenul situat in imediata apropiere a intersectiei drumului european cu cel catre Uricani este o adunatura de pamant, fiind inconjurat de balti. In mijlocul acestuia troneaza ruinele unei case din chirpici, acoperita cu carton asfaltat. Ruine deoarece prin gaurile din pereti se pot vedea balariile crescute in spate. Terenul i-a apartinut lui Petru Breha, care l-a vandut societatii Pulsar SRL Iasi, Vasile Iftode intrand in posesia bucatii de pamant pe 18 iulie 2000, cu putin timp inainte de contractarea creditelor. Dar nici un inspector bancar nu a fost la fata locului sa vada cum arata gajul pus de omul de afaceri. Dupa cum nimeni nu a fost nici la societatea din Budai pentru a se convinge ca merita pretul la care a fost cotata. In actul primit de executorul judecatoresc este scris "sectie de imbuteliere compusa dintr-un corp administrativ, hala productie, beci si teren aferent". Corpul administrativ este o cladire care sta gata sa cada la cea mai mica adiere de vant. Are trei camere, iar acoperisul iti ofera posibilitatea vizionarii cerului instelat. Hala de productie, cel putin asa sta scris in documentul oficial, este un hambar pe ale carui usi troneaza lacate imense. Geamurile sparte si acoperisul, la fel, sunt amanunte care nu puteau sa scape atentiei unui inspector bancar sau unui evaluator. Pe terenul din jur au crescut tot felul de plante, locul aratand ca desprins din jungla. "Cine credeti ca este nebun sa plateasca atat de mult pentru o cladire ce sta sa cada sau pentru hambarul acesta?", au declarat satenii. Rodica Adriana, referent agricol la Primaria Letcani, a sustinut ca nimeni nu va veni la licitatia pentru terenul din intersectia catre Uricani deoarece la asemenea pret poti cumpara o casa in Iasi, nu la tara. Conducerea Robank, insa, nu are nimic de declarat. Cel putin acestea au fost cuvintele tinerei de la ghiseul de Relatii cu Publicul, aceasta sustinand ca mesajul i-a fost transmis de Aurica Florea, directorul institutiei. La "Viitorul" si la Banca "Tiriac", liniste totala Cele doua institutii bancare nu comenteaza in nici un fel cazul lui Vasile Iftode. La Banca "Tiriac", directoarea nu era de gasit si nimeni nu stia nimic despre acest subiect. "Iftode? Nu am auzit de acest nume si nu stiu sa fie client de-al nostru", au declarat o serie de angajati. Nici la Cooperativa de Credit "Viitorul" nu s-a comentat nimic. Dosarul instrumentat de procurorii de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel cuprinde intregul circuit al banilor luati de la aceste patru banci. Deocamdata, insa, anchetatorii se feresc sa spuna care este prejudiciul creat la fiecare institutie bancara, cercetarile fiind in curs de desfasurare. "Pana la sfarsitul lunii august, sper sa termin rechizitoriul si atunci veti putea vedea ce si cum s-a intamplat", a declarat, cu ceva timp in urma, procurorul Gheorghe Suhan, cel care se ocupa de caz. Pana atunci, insa, bancile vor trebui sa-si acopere "gaurile" create de afaceristul zaharului, Vasile Iftode. (V.M.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1767 (s) | 22 queries | Mysql time :0.027448 (s)