News Flash:

D-numbers: 4 septembrie

5 Septembrie 2009
890 Vizualizari | 0 Comentarii
D numbers 4 septembrie
SSI se pregateste pentru Marte. Marea Bariera de Corali este pe moarte. Un software descifreaza scrieri antice. La Poli este mai fierbinte ca niciodata. Un drum de piatra stravechi a fost descoperit in Maramures. R.I.P. Crocodile Hunter.
100 de miliarde
de dolari este suma finala a investitiilor care au fost facute pana acum, de catre 16 tari, in Statia Spatiala Internationala. La peste un deceniu de la lansarea sa pe orbita, SSI este aproape completa - singura componenta lipsa fiind un laborator medical care ar trebui sa fie montat pe statie pana in 2020, acesta fiind o componenta-cheie a viitoarelor misiuni cu echipaj uman pe Marte, se arata intr-un comunicat NASA.
345.000
de kilometri patrati este aria pe care se intinde Marea Bariera de Corali, cel mai mare organism viu din lume. Desi este protejata de mai multe organizatii internationale si australiene, figurand si pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, sansele de supravietuire ale Marii Bariere sunt mici, se arata intr-un nou raport guvernamental australian care atrage atentia asupra efectelor devastatoare pe care incalzirea globala si poluarea le-au avut asupra habitatului.
3200
de ani este vechimea unui text relevat de un inovator program de computer care descifreaza si traduce lucrari antice inaccesibile pana acum oamenilor de stiinta. Programul a fost inventat de o echipa de cercetatori de la Universitatea Ben-Gurion din Negev, Israel si se foloseste de un algoritm asemanator celui de identificare si comparare a amprentelor din criminalistica. Numai ca, in acest caz, programul identifica litere, cuvinte si stiluri stravechi de scris, salvand astfel sute de ore de munca si cercetare a manuscriselor de catre istorici.
2000
de ani - in prezent, temperaturile arctice sunt mai ridicate decat au fost oricand in ultimii 2000 de ani, arata un studiu realizat la universitatea americana Northern Arizona. De asemenea, decada 1998-2008 este cea mai calduroasa din intreaga perioada studiata de cercetatori, poluarea galopanta si gazele cu efect de sera fiind principalele cauze ale acestui fenomen. Pana la inceputul anilor 1900, temperaturile de la Poli scadeau in medie cu 0,2 grade Celsius pe secol, apoi - la apogeul epocii industriale - au inceput sa creasca cu 1,2 grade, mai arata studiul publicat in revista Science.
1400
i.Hr. este anul in care a fost construit un drum de piatra, descoperit de o echipa de arheologi romani, germani si polonezi, in Lapusul Romanesc din Maramures. Drumul are o structura asemanatoare celor din Troia antica.
3
ani trec astazi de la moartea tragica a vedetei Discovery Channel Steve Irwin, iubitul Crocodile Hunter care si-a dedicat intreaga viata studierii si conservarii speciilor de animale periculoase, in special reptile - crocodili si serpi.
Sursa: Descopera.ro
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3560 (s) | 22 queries | Mysql time :0.223175 (s)