Actualitate

Daca ai simtit vreodata asta, mergi de urgenta la medic! Nu e de glumit cu aceasta boala

Publicat: 12 sept. 2016
1

@ Medicii incerca din rasputeri sa imbunatateasca starea de sanatate a celor depistati cu aceasta boala@ Speranta la viata a persoanelor cu hipertensiune pulmonara scade considerabil

Una dintre cele mai de temut boli ale zilelor noastre o reprezinta hipertensiunea pulmonara (HTP), o boala rara, dar extrem de grava. Hipertensiunea pulmonara nu are un tratament ce asigura vindecarea, ci doar ameliorarea sau mentinerea acesteia la un nivel constant. Mai grav este faptul ca, odata ce hipertensiunea pulmonara apare in organism, speranta de viata a pacientului scade considerabil, existand cazuri in care, in ciuda tratamentului corespunzator, boala se agraveaza. Singurul centru de tratare a HTP din regiune se afla la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iasi.

Acesta este un centru de tratare doar pentru adulti si doar pentru anumite forme ale acestei boli. La acest spital, de la debutul acestui program de tratare a HTP, sunt tratati un numar de 55 de pacienti, care se pare ca au rezultate incurajatoare. Programul de tratare a hipertensiunii pulmonare de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iasi este finantat de Ministerul Sanatatii, prin intermediul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate. 

„Hipertensiunea pulmonara poate fi primitiva, adica fara a avea o cauza cunoscuta sau idiopatica, evoluand din diverse afectiuni cardiace sau pulmonare. Ca si semne a acestei boli, am putea evidentia cianoza vizibila prin invinetirea buzelor, sincopa evidentiata prin pierderea cunostintei, hemoptiziile ce se manifesta prin eliminare de sange din caile aeriene atunci cand tusim, sau chiar oboseala pacientului cand acesta face eforturi obisnuite. Aici, in Spitalul de Pneumoftiziologie, sunt tratati un numar de 55 de pacienti a caror evolutii sunt imbucuratoare si chiar vizibile”, a declarat dr. Anda Tesloianu.

Costul tratamentului este infiorator

Tratamentul pentru aceasta boala este aplicabil doar pentru anumite forme de HTP si este foarte costisitor. Pentru un astfel de tratament, costurile medicamentelor necesare este extrem de ridicat, intre 300 si 3000 de euro pe luna. Acest lucru este dezastruos pentru persoanele ce au hipertensiune pulmonara, deoarece acestia necesita medicamente in permanenta. Anul acesta au mai fost introduse inca doua tipuri de medicamente pentru acest tratament.

„Pentru a asigura acest tratament foarte costisitor pentru pacientii ce sufera de hipertensiune pulmonara a fost conceput Programul National de Tratament al Pacientilor HTP (PNTPHTP). Acest program este finantat de Ministerul Sanatatii din 2008. Anul acesta, pe langa medicamentele deja existente pentru tratarea acestei boli, s-au mai introdus doua tipuri de medicamente”, a mai spus dr. Anda Tesloianu.

Deoarece fondurile sunt limitate pentru acest tratament, la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iasi s-a creat si o lista de asteptare pentru pacientii ce sufera de aceasta bola, pe care afla un numar de 6 persoane. De mentionat este faptul ca, oamenii ce doresc sa afle daca sufera de HTP pot beneficia de consultatii fara co-plata doar la Institutul de Boli Cardiovasculare (IBV) Iasi.

„Periodic, se efectueaza note de fundamentare catre Casa de Asigurari de Sanatate Iasi, in vederea includerii unor pacienti noi. Consideram anormala aceasta situatie in care consultatiile fara co-plata se fac numai la IBV Iasi, avand in vedere faptul ca acest centru deserveste o zona cu peste 5 milioane de locuitori. In general, tocmai datorita severitatii afectiunii, acesti pacienti nu isi pot permite efectuarea investigatiei in regim privat, unde costurile investigatiilor pot depasi 500 de euro”, a mai declarat medicul pneumolog Anda Tesloianu.





Adauga un comentariu