Magazin

Dacia lanseaza un motor GPL pentru Logan si Sandero

Publicat: 14 mart. 2011
1
Cel mai mic motor care echipeaza in prezent unele automobile Dacia, Logan, respectiv Sandero, de 1,2 litri cu 75 Cai Putere (CP), a fost adaptat la functionarea pe GPL, iar din aprilie clientii din Romania vor putea comanda masini astfel echipate, au declarat pentru 0-100.ro oficialii companiei.

Expus in premiera la Salonul Auto de la Geneva (1-13 martie), motorul de 1,2 litri alimentat cu GPL va fi disponibil pe Logan si Sandero, insa clientii din Romania il vor putea comanda doar pe Logan, versiunile de echipare Preference si Laureate.

Modelul Dacia Sandero echipat cu motorul de 1,2 litri 75 CP GPL nu va fi disponibil pe piata din Romania. El se va comercializa treptat, incepand cu luna aprilie, in tari precum Franta, Italia, Olanda, apoi Turcia, Spania, Portugalia si Polonia, au explicat oficialii Dacia. Motorizarea de 1,2 litri GPL inlocuieste motorul de 1,4 litri cu 75 CP, care era disponibil pe benzina si GPL. Acest propulsor a fost eliminat din oferta incepand cu 2011, odata cu trecerea obligatorie la normele Euro 5.

In prezent, in Romania pe GPL mai este disponibil modelul Logan MCV cu motorizarea de 1,6 litri (85 CP), in versiunile de echipare Preference si Laureate, configuratie de cinci locuri. Inainte de trecerea la Euro 5, acest propulsor pe benzina sau GPL de 1,6 litri avea 90 Cai Putere. In perioada urmatoare, probabil spre sfarsitul anului acesta sau la inceptul lui 2012, este de asteptat ca si Dacia Duster sa primeasca o motorizare pe GPL (1,6 litri cu 105 CP).





Adauga un comentariu