National

Dacian Ciolos, sfatuit sa ceara demisia ministrului Justitiei

Publicat: 14 mart. 2016
1
Copresedintele ALDE, Calin Popescu-Tariceanu, a declarat ca premierul Dacian Ciolos ar trebui sa ii ceara demisia ministrului Justitiei, Raluca Pruna, in contextul afirmatiilor acesteia privind drepturile omului. Ministrul Justitiei, Raluca Pruna, a precizat luni ca ordonanta adoptata de Executiv privind interceptarile nu restrange drepturi si libertati, ci tocmai le face efective, subliniind ca SRI nu a primit absolut nicio competenta pe care nu o avea.
„Ce ne spune doamna Pruna: discutia pentru drepturile omului este un lux. Sfatul meu este ca domnul prim-ministru Ciolos sa o bage pe doamna Pruna in sedinta mai des. Cel mai bine ar fi sa nu mai vorbeasca, pentru ca, de cate ori vorbeste, spune numai enormitati. Lucrul acesta – ca discutia despre drepturile omului este un lux – din partea unui ministru al Justitiei nu ar fi meritat decat o singura atitudine. Si din partea presei, dar si din partea premierului – sa o demita imediat. Prin urmare, dupa asemenea declaratii, eu va spun ca, din punctul de vedere al ALDE, aceasta este ceea ce trebuie sa se intample: sa-i ceara demisia si sa o trimita la plimbare pe doamna Pruna”, a afirmat Tariceanu, intr-o conferinta de presa.




Adauga un comentariu