International

Damiano David suspect că ar fi consumat droguri în timpul concursului Eurovision 2021

Publicat: 23 mai 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Damiano David suspect că ar fi consumat droguri în timpul concursului Eurovision 2021
Damiano David este suspect că s-ar fi drogat

După o pauză de 30 de ani Italia a câştigat concursul Eurovisiom cu o trupă rock care poartă numele de Måneskin. Italienii s-au clasat deasupra reprezentanţilor țărilor Malta, Elveţia şi Franţa, aceştia fiind favoriţii câştigării competiţiei.

Podiumul din acest an de la Eurovision a fost format din Italia, care a obţinut un punctaj de 524, pe al doilea loc Franţa cu 499 de puncte iar pe a treia poziţie s-a clasat Elveţia cu 432 puncte.

Membrii trupei Måneskin când şi-au făcut apariţia pe scenă au scandat „Rock and roll-ul nu moare niciodată”. Italienii au reuşit să impresioneze publicul cu piesa „Zitti E Buoni”, cu toate că juriile de specialitate au preferat melodiile celor din Elveţia şi Franţa.

Cei 4 membrii ai trupei, Damiano David (voce), Victoria De Angelis (chitară bas), Thomas Raggi (chitară electrică) şi Ethan Torchio (tobe),  au fost în culmea fericirii când au realizat că ei sunt câştigătorii Eurovision 2021.

Damiano David suspect că s-ar fi drogat

Bucuria celor acestora a fost uriaşă dar la scurt timp a apărut şi o controversă la fel de mare. Damiano David a fost surprins în timp ce ar fi tras pe nas, acesta nu ştia că este filmat. Aceste imagini au stârnit un val de reacţii pe internet.

Un jurnalist din Suedia a fost curios să afle răspunsul lui Damiano David, aşa că s-a dus la el şi l-a întrebat dacă este adevărat că s-a drogat.

“Damiano vreau să-ți pun așa întrebare pentru că pe imaginile oficiale ai fost observat în camera verde cum ai fi făcut pe masă o linie de parcă ai fi consumat droguri. Pe internet oamenii spun că tu ai consumat cocaină. Ce a fost, de fapt?”

Membrul trupei Måneskin a negat aceste acuzaţii şi le-a spus oamenilor că nu este consumator de astfel de substanţe.

“Eu nu sunt consumator de droguri, vă rog. Nu am utilizat cocaina, vă rog să nu credeți așa ceva”, a spus Damiano.

În schimb în au apărut alte imaginii cu cei 4 membrii ai trupei când au băut vin spumant în camera roşie, iar la conferinţa de presă au venit cu o sticlă de băutură.

Roxen nu s-a calificat în finala Eurovision

Roxen a fost desemnată încă de anul trecut să reprezinte România la Eurovision, însă din cauza pandemiei de Covid-19 concursul nu a mai avut loc. Pentru româncă competiţia s-a terminat în semifinale, clasându-se pe locul al 13-lea. Din păcate Roxen nu a impresionat juriul cu melodia Amnesia.

„Pentru mine, ultimul an a fost unul plin, din toate punctele de vedere, cu momente bune şi mai puţin bune, însă ceea ce contează este că am avut câteva proiecte care m-au bucurat nespus. Piesa ‘Amnesia’ este una extrem de personală, cuprinde toate aceste sentimente pe care le-am trăit în ultima perioadă şi le dă voce. O simt aproape de mine, mă reprezintă, iar sufletul meu şi trăirile mele se regăsesc în ea”, spunea Roxen, înainte de concurs.

Lista tuturor pieselor din cadrul concursului

Albania: Anxhela Peristeri – Karma (confirmată la 23 decembrie 2020)

Australia: Montaigne – Don”t break me (confirmat la 2 aprilie 2020)

Austria – Vincent Bueno – Alive (confirmat la 26 martie 2020)

Azerbaidjan: Efendi – Cleopatra (confirmat la 20 martie 2020)

Belgia: Hooverphonic – Release me (confirmat 20 martie 2020)

Bulgăria: Victoria – Tears getting sober (confirmată 21 martie 2020)

Cipru: Elena Tsagrinou – El Diablo (confirmat la 25 noiembrie 2020)

Franța: Barbara Pravi – Voila (confirmată la 30 ianuarie 2021)

Georgia: Tornike Kipiani – Take me aş I am (confirmat la 21 martie 2020)

Grecia: Ştefănia – Supergirl (confirmată la 18 martie 2020)

Islanda: Daði og Gagnamagnið – Think about things (confirmat la 23 octombrie 2020)

Irlanda: Lesley Roy – Story of my life (confirmat la 17 decembrie 2020)

Israel: Eden Alene – Set me free (confirmat la 22 martie 2020)

Letonia: Sămânţa Tīna – Still breathing (confirmată la 16 mai 2020)

Malta: Destin – All of my love (confirmat la 16 mai 2020)

Moldova: Natalia Gordienko – Prison (confirmată la 26 ianuarie 2021)

Olanda: Jeangu Macrooy – Grow (confirmat la 18 martie 2020)

Macedonia de Nord: Vasil – You (confirmat la 20 ianuarie 2021)

România: Roxen – Alcohol you (confirmat la 31 martie 2020)

San Marino: Senhit – Freaky (confirmat la 16 mai 2020)

Şerbia: Hurricane – Hasta la vista (confirmat la 23 noiembrie 2020)

Slovenia: Ana Soklič – Voda (confirmată la 16 mai 2020)

Spania: Blas Cantó – Universo (confirmat la 18 martie 2020)

Elveția: Gjon’s Tears – Repondez-moi (confirmat 20 martie 2020)

Ucraina: Go_A – Solovey (confirmat la 18 martie 2020)

Adauga un comentariu