News Flash:

Dan Bittman si-a donat salariul de consilier la Finante

16 Aprilie 2010
587 Vizualizari | 0 Comentarii
Dan Bittman
Dan Bittman si-a donat toate salariile pe care le-a primit din momentul în care a acceptat functia de consilier al ministrului de Finante unor familii aflate în dificultate. Desi s-a iscat o adevarata controversa legata de Dan Bittman si noua sa functie de consilier, artistul a donat toti banii castigati în primele trei luni de cand lucreaza la Ministerul de Finante. Astfel, primul a fost pentru operatia unui copil, în Germania, al doilea, unei fete care a intrat cu nota maxima la Conservator, la pian, în Italia - mama ei suferind de un handicap si neputand s-o întretina -, iar al treilea, unor frati care învata bine, orfani de parinti, crescuti de o matusa, si ea bolnava de cancer. "Am fost acuzat, atunci cand am acceptat sa fiu consilierul personal al ministrului Vladescu, ca n-am ce cauta în acel loc, ca în felul asta se duc pe apa sambetei banii contribuabililor etc. De aceea m-am gandit sa le dau un exemplu celor care judeca înainte sa cunoasca adevarul si sa sprijin cum pot oameni aflati în situatii deosebite, aratand în felul acesta cum poti sa ajuti, daca si vrei cu adevarat sa o faci", declara artistul. Lucrurile nu se vor opri însa aici, deoarece Dan Bittman va dona, ca si pana în prezent, toate salariile pe care le va primi atat timp cat va fi în functia de consilier.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1311 (s) | 24 queries | Mysql time :0.028403 (s)