News Flash:

Dan Carlan contraataca si sare la gatul lui Fenechiu

3 Octombrie 2006
1274 Vizualizari | 1 Comentarii
Senatorul Dan Carlan
• Senatorul Dan Carlan a replicat in urma declaratiilor facute de deputatul PNL, Relu Fenechiu pe un post local de televiziune potrivit carora proiectul sustinut de PD pentru autostrada Iasi-Vest este o copilarie • "Sunt neplacut surprins de balansul extrem al deputatului Relu Fenechiu, balans generat, probabil, din frustrarea ca proiectul domniei sale (autostrada prin nordul tarii - n.r.) nu s-a dovedit fezabil", se arata intr-un comunicat de presa trimis la redactie de senatorul Carlan
Ideea ca cel tarziu la inceputul anului viitor vor avea loc alegeri anticipate ii determina pe politicieni sa iasa la atac. Mai mult, parlamentarii ieseni se ataca reciproc, chiar daca fac parte din doua partide care au format o Alianta aflata la guvernare. Protagonistii scandalului sunt senatorul PD Dan Carlan si deputatul PNL Relu Fenechiu. Cum a inceput totul? In urma cu doua saptamani, senatorul Carlan a organizat o conferinta de presa in care a spus ca autostrada Iasi-Vest a fost inclusa in proiectul de lege privind noul Plan National de Amenajare a Teritoriului, initiat de ministrul democrat al Transporturilor si trimis spre aprobare. La sfarsitul saptamanii trecute, Relu Fenechiu a spus in cadrul unei emisiuni difuzate de un post local de televiziune ca Dan Carlan nu a comis decat o copilarie organizand respectiva conferinta de presa. "Sunt neplacut surprins de balansul extrem al deputatului Relu Fenechiu, balans generat, probabil, din frustrarea ca proiectul domniei sale (autostrada prin nordul tarii - nr) nu s-a dovedit fezabil", se arata intr-un comunicat de presa trimis la redactie de senatorul Dan Carlan. Disputa se datoreaza faptului ca Relu Fenechiu a sustinut tot timpul faptul ca traseul autostrazii Iasi-Vest va fi prin nordul Moldovei, adica prin Bucovina. In proiectul de Lege privind noul Plan National de Amenajare a Teritoriului traseul autostrazii este urmatorul: Iasi - Targu Frumos - Roman - Piatra Neamt - Targu Mures. In plus, senatorul Dan Carlan sustine ca in calitate de presedinte al Comisiei de administratie publica si amenajarea teritoriului Relu Fenechiu a avizat fara nici un fel de obiectii proiectul de lege privind noul Plan National de Amenajare a Teritoriului. "Acest traseu este cel mai scurt cu putinta, aproape in linie dreapta Iasi - Targu Mures. Face conexiunea cu autostrada Transilvania, legand astfel judetul Iasi direct de Europa, in profil de autostrada, pe ruta cea mai scurta. "Domnul Fenechiu este constient de corectitudinea proiectului din moment ce l-a sustinut in comisie si se lauda cu el, dar il critica in public pentru ca este o realizare a colegilor democrati. O alta greseala, si cea mai grava, facuta de Relu Fenechiu este decredibilizarea pe criterii politicianiste a unui proiect considerat, din toata lista de prioritati, cel mai important pentru Iasi", se mai arata in comunicatul de presa. In final, Dan Carlan ii spune prin intermediul acestui comunicat de presa lui Relu Fenechiu sa lase invidia la o parte si sa se apuce de treaba in interesul iesenilor. "«Nu te supara frate» si hai la treaba. Nu uita insa replica invingatoare la Cupa Mondiala a Laudarosilor: «Ati auzit de Marea Moarta? Ei bine, eu am omorat-o!»", se arata in finalul comunicatului de presa. Contactat telefonic, Relu Fenechiu a refuzat sa dea declaratii.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Anonim  | #840
doi golani
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1454 (s) | 23 queries | Mysql time :0.019713 (s)