Local

Dan Lungu îşi retrage candidatura la Senat din USR – PLUS Iaşi. Război total în alianţa controlată de cuplul Cosette Chichirău şi Marius Bodea

Publicat: 28 oct. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Dan Lungu îşi retrage candidatura la Senat din USR - PLUS Iaşi. Război total în alianţa controlată de cuplul Cosette Chichirău şi Marius Bodea
Cosette Chichirău şi Marius Bodea liderii USR PLUS Iași

Scriitorul Dan Lungu, actual senator USR Iaşi, a anunţat astăzi, 28 octombrie 2020, că-şi retrage candidatura de pe listele alianţei USR- PLUS Iaşi la un nou mandat în Senatul României. Lungu acuza imixtiunea lui Marius Bodea pe listele pentru parlamentare, modul în care au fost făcute listele, dar şi alte aspecte. Lungu nu a prins loc eligibil şi astfel a decis să se retragă de pe listele respective.

„Motivul principal este următorul: nu aș vrea ca prin prezența mea să cauționez un mod de a face politică atât de diferit de cel pentru care eu și o bună parte din colegii mei am intrat în USR Iași. Nu sunt singurul care consideră că atât prezența domnului Marius Bodea în Alianța USR PLUS Iași, cât și procesul de realizare a listelor pentru alegerile parlamentare sfidează complet valorile și principiile fondatoare ale partidului și ale Alianței”, a susţinut Lungu.

Contestație împotriva listei USR-PLUS Iași. Combinațiile cuplului Cosette Chichirău-Marius Bodea au fost scoase la iveală

În data de 25 octombrie 2020, la Tribunalul Iași a fost depusă o contestație la legea electorală împotriva celor de la USR, dar și a celor de la PLUS. Mai multe persoane au contestat modul prin care aceste liste de candidaturi au fost întocmite de faptul că nu au fost respectate procedurile interne ale organizației, dar și pentru că statutul a fost încălcat. Oamenii au cerut magistraților de la Tribunal să invalideze lista depusă recent de USR-PLUS Iași la Biroul Electoral Județean (BEJ) pentru alegerile care vor avea loc în cursul lunii decembrie. Contestatarii s-au adresat inclusiv forurilor centrale din alianța USR-PLUS Iași, însă nu au avut câștig de cauză. În aceste condiții, aceștia au cerut magistraților să li se facă dreptate și să ceară ca situația să se îndrepte în organizația de la Iași după scandalul și de la alegerile locale 2020.

Mai multe amănunte despre subiect în ediția de mâine a Cotidianului Bună Ziua Iași

Adauga un comentariu