National

Dan Sova, vizitat de iubita in Arestul Central

Publicat: 17 dec. 2015
1

Senatorul PSD Dan Sova a fost vizitat, joi, in arest, de iubita sa, deputatul Catalina Stefanescu.  Catalina Stefanescu nu a dorit sa dea declaratii jurnalistilor, la sosirea la Arestul Central al Politiei Capitalei. Aceasta a venit cu mai multe sacose, fiind insotita de o alta femeie. Dan Sova a fost luat de acasa, marti dimineata, si dus in Arestul Politiei Capitalei, dupa ce judecatorii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie au decis sa admita cererea procurorilor DNA de arestare preventiva. Dan Sova fusese plasat in arest la domiciliu pe 4 decembrie, in dosarul in care este acuzat de trafic de influenta in legatura cu un contract de asistenta juridica de la CET Govora.

Vezi si BREAKING NEWS! Dan Sova a fost plasat in arest preventiv

Dan Sova a fost retinut joi de procurori, dupa ce Senatul a avizat cererea DNA privind atat retinerea, cat si arestarea preventiva a parlamentarului. In aceeasi zi, procurorii au trimis la Inalta Curte de Casatie si Justitie cererea de arestare preventiva a lui Sova, insa instanta a stabilit pentru vineri judecarea cauzei. In noul dosar, senatorul Dan Sova este acuzat ca a luat mita 100.000 de euro pentru a asigura incheierea unui contract intre CET Govora si o firma de avocatura. Potrivit procurorilor, in perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Sova a pretins sume de bani si a primit in total 100.000 de euro de la o persoana denuntatoare, in schimbul traficarii influentei sale reale pe care o avea pe langa directorul general al centralei de energie termica (CET) Govora SA, Mihai Balan, astfel incat acesta din urma sa asigure incheierea unui contract de asistenta juridica cu o anumita societate de avocatura, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro pe luna. Senatorul ar fi folosit cea mai mare parte a banilor primiti pentru a achita un imobil cumparat in Bucuresti. Dan Sova este acuzat si in dosarul „Turceni-Rovinari”, in care a fost trimis in judecata alaturi de fostul premier Victor Ponta. De asemenea, senatorul este urmarit penal de DNA intr-un dosar privind contracte de consultanta juridica cu CET Govora, cu prejudiciul de peste un milion de euro, alaturi de senator fiind cercetati si Mihai Balan si Constantin Lapadat, directorul general, respectiv directorul economic de la CET Govora.





Adauga un comentariu