Sport

Danemarca, forțată de UEFA să revină pe teren? Opinia lui Peter Schmeichel, după ce Christian Eriksen a fost aproape de o tragedie

Publicat: 15 iun. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Danemarca forțată de UEFA să revină pe teren Opinia lui Peter Schmeichel după ce Christian Eriksen a fost aproape de o tragedie
Meciul Danemarca - Finlanda (0-1) de la EURO 2020, marcatde momentul nefericit prin care a trecut Christian Eriksen. Peter Schmeichel a lăsat de înțeles că jucătorii lui Kasper Hjulmand au fost forțați de UEFA să continue meciul pentru a nu risca un eșec la masa verde.

Meciul Danemarca – Finlanda (0-1) de la EURO 2020 a fost marcat de momentul nefericit prin care a trecut Christian Eriksen, care s-a prăbușit din senin pe gazon și a avut nevoie să fie resuscitat. Partida s-a întrerupt în minutul 42, la scorul de 0-0. Eriksen a fost resuscitat, iar după aproape 20 de minute a fost scos din stadion și transportat la un spital. Ulterior, UEFA a anunțat că starea de sănătate a danezului este stabilă, iar meciul se va relua din minutul 42, „la cererea ambelor echipe”.

Fostul mare portar al Danemarcei, Peter Schmeichel, face acuzatii grave

Peter Schmeichel (57 de ani), fostul mare portar din Danemarca și tatăl lui Kasper, actualul goalkeeper al naționalei, a lăsat de înțeles că jucătorii lui Kasper Hjulmand au fost forțați de UEFA să continue meciul pentru a nu risca un eșec la masa verde.

„Am văzut un comunicat oficial UEFA în care se spunea că au respectat cerința jucătorilor, care ar fi insistat ca meciul să se joace. Eu știu că nu acesta este adevărul. Sau depinde cum vezi adevărul. Au avut trei opțiuni la dispoziție: una a fost să joace imediat și să termine cele 50 de minute rămase. Următoarea era să joace acele 50 de minute ziua următoare, la prânz, la ora 12, iar a treia variantă era să piardă meciul la masa verde, 0-3. Deci gândiți-vă: chiar a fost dorința fotbaliștilor de a juca? Aveau de ales? Eu nu cred. Așa cum ați auzit la conferința de presă a antrenorului, selecționerul chiar a regretat că i-a trimis pe jucători înapoi pe teren”, a declarat Peter Schmeichel, la emisiunea Good Morning Britain, de la ITV, potrivit Daily Mail.

„Meciul s-a jucat, dar cred că o decizie legată de meci nu ar fi trebuit să fie luată la cald. Probabil ar fi fost mai înțelept să se schimbe regulile sau să existe o derogare în astfel de situații extraordinare. Poate era mai bine să luăm o pauză, să ne reîntâlnim și să luăm împreună o decizie”, a spus și Kasper Schmeichel, fiul lui Peter.

Kasper Hjulmand: „Am sentimentul că nu ar fi trebuit să jucăm”

Cu toate acestea, publicația ZDF a scris că Eriksen a fost cel care le-a cerut colegilor lui să termine meciul încă din seara respectivă, iar jucătorii s-au conformat. În schimb, selecționerul danezilor a recunoscut că regretă decizia de a reveni pe teren.

„Mulți jucători își refac moralul abia acum, știind că Eriksen va fi bine. Christian chiar se simte pregătit să joace. Trebuie doar să se odihnească acum. Eriksen va rămâne sub observație la Rigshospitalet din Copenhaga pentru câteva zile, dar este în afara oricărui pericol”, a reacționat antrenorul danez Kasper Hjulmand.

„Am sentimentul că nu ar fi trebuit să jucăm finalul partidei”, a spus selecționerul danez Kasper Hjulmand, care a fost încântat însă să-l vadă „zâmbind pe Christian”, în timpul unei conversații pe care au avut-o în cursul zilei de duminică.

„El ne-a spus: Ce mai faceți? Cred că vă merge mai puțin bine ca mie. Simt că aș putea merge să mă antrenez”, a adăugat selecționerul, dezvăluind cuvintele pe care i le-a spus jucătorul. Eriksen „vrea să continuăm, așa că vom face asta. Vrem să jucăm pentru Christian”, a mai spus Kasper Hjulmand.

„Meciul s-a jucat, dar cred că o decizie legată de meci nu ar fi trebuit luată la cald. Probabil ar fi fost mai înțelept să se schimbe regulile sau să existe o derogare în astfel de situații extraordinare. Poate era mai bine să luăm o pauză, să ne reîntâlnim și să luăm împreună o decizie”, a spus fotbalistul nordic.

Mijlocașul danez nu a avut niciodată probleme cardiace, iar examinările efectuate până în acest moment la spitalul din Copenhaga nu au putut identifica ce a provocat accidentul de sâmbătă.

Adauga un comentariu