News Flash:

Datoriile facute de Giubernea arunca spre faliment Autobuzul SA

8 Iunie 2006
815 Vizualizari | 0 Comentarii
•Firma ieseana de transport a platit in cele din urma suma de 3,3 miliarde lei (330 mii RON) solicitata de OMV •A refuzat, insa, sa plateasca penalitatile aferente sumelor de bani datorate, considerand ca sunt prea mari

Judecatorii ieseni au amanat cu o saptamana luarea unei decizii in cazul cererii grupului petrolier OMV privind deschiderea procedurii de reorganizare judiciara si a falimentului SC Autobuzul SA. Firma ieseana de transport a platit in cele din urma suma solicitata de OMV, insa a refuzat sa plateasca penalitatile aferente sumelor de bani datorate, condiderand ca sunt prea mari. "Am platit toata suma de bani la OMV, urmand sa discutam asupra penalitatilor cerute de ei, in suma de 6 miliarde lei (600 mii RON). Asta a mai ramas in discutie, pentru ca penalitatile legale ar fi de 1,2 miliarde (120 mii RON), si nu cat cer ei. Totusi, ei au cerut falimentul si urmeaza ca judecatorii sa decida ce se intampla cu aceste penalitati", a afirmat ieri Maricel Gherca, seful Regiei Autonome de Transport Public (RATP). Cele 3,3 miliarde lei (330 mii RON) datorate OMV au ramas din perioada cand director la SC Autobuzul SA era Mihai Giubernea. In urma unei licitatii care a avut loc in luna martie 2003, acesta a semnat un contract de achizitie a 1.650 tone de motorina de la SC OMV Romania MineralOil SRL. Valoarea totala a contractului la momentul semnarii a fost de peste 28 miliarde lei (2,8 milioane RON). Pentru ca Giubernea nu a facut nici o plata in cadrul acestui contract, furnizorul a sistat livrarile, dupa ce a trimis catre SC Autobuzul SA marfa in valoare de 3,8 miliarde lei (380 mii RON). In 2003, reprezentantii OMV au actionat SC Autobuzul SA in judecata pentru recuperarea datoriei. Cum era de asteptat, judecatorii au dat castig de cauza firmei bucurestene. Cu toate acestea, primele plati in contul acestor datorii au fost facute abia anul trecut, dupa ce la conducerea SC Autobuzul SA a venit Maricel Gherca. Pentru a-si recupera datoriile de la SC Autobuzul SA, reprezentantii SC OMV Romania MineralOil SRL au cerut instantelor de judecata demararea procedurii de reorganizare judiciara. In plus, firma bucuresteana considera ca unitatea ieseana de transport auto trebuie sa achite si penalitati in valoare de 6 miliarde lei (600 mii RON). In cazul in care s-ar demara totusi procedura de reorganizare judiciara a SC Autobuzul SA, la masa credala ar trebui sa se prezinte si Directia Generala a Finantelor Publice Judetene (DGFPJ) Iasi. Potrivit site-ului DGFPJ Iasi, datoriile totale ale SC Autobuzul catre bugetul consolidat de stat ajung la 125,05 miliarde lei (12,5 milioane RON).
Gelu JIREGHIE
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1525 (s) | 22 queries | Mysql time :0.030524 (s)